Ministrul Educaţiei din Germania, anchetată pentru plagiat

De Elena Poenaru | 27.1.2013 .

O universitate din Germania va investiga acuzaţiile referitoare la ministrul Educaţiei, Annette Schavan (foto), care ar fi plagiat părţi ale tezei sale de doctorat, în 1980, relatează BBC.

Universitatea din Dusseldorf a votat pentru a susţine o anchetă asupra tezei de filosofie a ministrului, referitoare la formarea conştiinţei. Schavan a negat toate acuzaţiile, care au fost iniţial făcute de un blogger anonim. Dar ancheta care o vizează pe Annette Schavan, unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai cancelarului Angela Merkel, este percepută ca potenţial dificilă, în lunile care urmează, înaintea alegerilor federale din septembrie.

O altă controversă legată de acuzaţii de plagiat s-a încheiat, în 2011, cu demisia ministurlui apărării, Karl-Theodor zu Guttenberg, care ar fi plagiat părţi importante din lucrarea sa de doctorat.

Schavan a declarat pentru puiblicaţia Suedwest Presse că nu are intenţia de a demisiona din funcţie. Purtătorul de cuvânt al cancelarului Merkel a declarat, miercuri, că Merkel are încredere deplină în munca ministrului. O evaluare iniţială a tezei de doctorat a găsit pasaje îndoielnice în 60 din cele 351 de pagini ale lucrării, potrivit relatărilor presei.

Ministrul a declarat pentru un ziar german, anul trecut, că niociodată nu a citat fals o anumită sursă, în mod intenţionat, şi nu a încercat să inducă pe nimeni în eroare. Comisia doctorală a universităţii a anunţat că va investiga acuzaţiile, indiferent despre ce persoană este vorba sau ce poziţie are aceasta.

“Comisia a discutat faptele în detaliu şi a votat, prin vot secret, cu un scor de 14-0 şi o abţinere, începerea unei anchete complete în acest caz”, a spus, pentru Reuters, decanul Bruno Bleckmann. Comisia se va reuni, din nou, în 15 februarie.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »