Moment istoric: Donald Trump, primul președinte american care pune piciorul în Coreea de Nord

De Alexandra Pele | 1.6.2019 .

Donald Trump este primul preşedinte american care pune piciorul pe pământ nord coreean, după întâlnirea avută cu Kim Jong Un, duminică, în Zona Demilitarizată (DMZ) dintre cele două Corei și cei câțiva pași (20, potrivit CNN) făcuți de liderul de la Casa Albă în partea nordică a liniei de delimitare.

“Vreau doar să spun că este onoarea mea. Să trec această linie este o mare onoare, un mare progres s-a făcut, s-au format prietenii incredibile, în special una”, a declarat Donald Trump.

Liderul de la Casa Albă i-a mulţumit liderului nord-coreean că a acceptat invitaţia sa de a se întâlni.

“Preşedintele Trump tocmai a devenit primul preşedinte american care ne vizitează ţara. Aceasta este o expresie a intenţiei de a elimina agresiunea din trecut şi de a deschide un nou viitor”, a declarat Kim Jong-un.

Întâlnirea fără precedent dintre cei doi lideri, în zona demilitarizată, vine după ce liderul de la Casa Albă a postat pe Twittter că doreşte să-i strângă mâna liderului nord-coreean la granița dintre cele două Corei și că el nu are nicio problemă să pășească pe teritoriul Coreei de Nord.

Liderul nord-coreean a declarat duminică, în timpul unei întrevederi cu preşedintele american Donald Trump în zona demilitarizată între cele două Corei, că această întâlnire nu ar fi fost posibilă dacă nu ar fi existat o “prietenie extraordinară” între cei doi.

“Este o relaţie foarte bună între preşedintele Donald Trump şi mine şi nu cred că, fără o prietenie extraordinară am fi putut organiza această întâlnire într-o singură zi”, a declarat Kim Jong-un.

“Consider că, având o întrevedere aici, două ţări cu un trecut ostil, demonstrăm că avem un nou prezent”, a adăugat acesta.

Întâlnirea celor doi lideri este a treia, după strângerea de mână istorică de la Singapore, din iunie 2018.

Relaţia celor doi este una tumultoasă, iar progresele privind denuclearizarea Coreei de Nord sunt modeste, în pofida acestor mișcări diplomatice de neimaginat în urmă cu câțiva ani, coentează CNN.

Washingtonul cere ca Phenianul să renunţe definitiv la programul său nuclear, în timp ce regimul comunist reclamă în prealabil ridicarea sancţiunilor internaţionale care îl vizează.

Și alți președinți americani au mai vizitat DMZ, însă niciunul nu a trecut de partea Coreei de Nord și nu s-a întâlnit la graniță cu liderul acestei țări comuniste.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »