Moody’s coboară perspectiva ratingului Uniunii Europene la ”negativă”. Sunt amenințate și Germania, Franța și Marea Britanie

De Iulian Soare | 4.9.2012 .

Moody’s a coborât perspectiva ratingului Uniunii Europene la “negativă”, reflectând riscuri în privinţa Germaniei, Franţei, Marii Britanii şi Olandei, ţări care generează aproximativ 45% din veniturile bugetare ale UE. Agenţia de evaluare financiară atribuie UE ratingul maxim “AAA”, care a avut până marţi perspectivă “stabilă” – potrivit Bloomberg citat de MEDIAFAX.

“Modificarea reflectă perspectva negativă atribuită ratingurilor Aaa ale statelor membre care au contribuţii semnificative la bugetul UE. Situaţia de credit a acestor state membre este puternic corelată, deoarece toate sunt sunt expuse, în diferite grade, la criza datoriilor de stat din zona euro”, notează Moody’s într-un comunicat, transmite Bloomberg.

Riscul unei retrogradări a ratingului UE este generat de deteriorarea situaţiei individuale a statelor membre, a adăugat agenţia.

“Mai mult, o eventuală slăbire a angajamentului statelor membre faţă de UE şi o modificare a cadrului fiscal al UE care ar conduce la o administrare mai conservatoare ar bugetului ar avea efecte negative”, avertizează compania.

Cancelarul Angela Merkel a declarat luni că Germania trebuie să dea dovadă de solidaritate faţă de Europa şi a sugerat că guvernul de la Berlin, cel mai mare finanţator al împrumuturilor de urgenţă acordate statelor de la periferia zonei euro, ar putea accepta un rol extins, mai activ al Băncii Centrale Europene (BCE) în soluţionarea crizei datoriilor de stat.

Totodată, preşedintele BCE Mario Draghi a afirmat că nu s-ar opune achiziţionării de pe piaţă de obligaţiuni guvernamentale cu maturitatea la trei ani ale statelor aflate în dificultate.

Liderii europeni au pregătit mai multe întâlniri bilaterale pentru această săptămână, pentru discuţii pregătitoare înainte ca Draghi să-şi prezinte planul de apărarea monedei euro de turbulenţele de pe piaţa obligaţiunilor de stat. Preşedintele UE Herman Van Rompuy merge marţi la Berlin, pentru discuţii cu Merkel, în timp ce preşedintele francez Francois Hollande se va deplasa la Roma pentru o întâlnire cu premierul italian Mario Monti.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »