Nou blocaj în negocierile maraton pentru funcțiile de conducere ale UE – marile poziții se împart între Timmermans și Weber

De Mariana Bechir | 1.7.2019 .

Negocierile maraton de la Bruxelles începute duminică seara pentru alegerea persoanelor care vor ocupa primele trei funcții de la vârful Uniunii Europene, au eșuat luni și vor fi realuate marți, la ora 11.00.

Donald Tusk a anunțat luni suspendare negocierilor, deși unele publicații internaționale susțin că se conturase acceptarea social-democratului Frans Timmermans la președinția executivului UE.

Discuțiile purtate în plen, pe grupuri și în bilaterale au durat aproximativ 18 ore, devenind astfel cel mai lung summit – l-a depășit pe cel din iulie 2015 (16 ore), când s-a găsit soluția pentru ajutorul financiar acordat Greciei, în schimbul acceptării de către premierul elen Alexis Tsipras a unui noi set de măsuri de austeritate și reforme economice.

Cele trei poziții negociate:

  • președinte al Comisiei Europene
  • președinte al Parlamentului European
  • președinte al Consiliului European

Până acum se utiliza sistemul ‘Spitzenkandidat’, cu ocuparea funcțiilor de către membri ai principalelor grupuri din Parlamentul European, dar de data asta a apărut o a treia formațiune importantă, în afara Popularilor și Social-Democraților. Este vorba despre Renew Europe, formațiune condusă de românul Dacian Cioloș și construită în jurul partidului lui Emmanuel Macron, a fostului ALDE european, USR și PLUS.

Liderii statelor din Grupul de la Vişegrad (V4 – Cehia, Polonia, Slovacia, Ungaria), care au exclus din start  sistemul ‘Spitzenkandidat’, consideră că singurii candidaţi acceptabili pentru poziţiile de conducere în Bruxelles sunt cei “care înţeleg problemele Europei Centrale şi se identifică cu punctul acesteia de vedere”.

Candidatul PPE, Manfred Weber, s-a retras duminică oficial din cursă, după ce liderii UE participanți la G20 au decis că acest lucru este necesar pentru deblocarea negocierilor suspendate pe 21 iunie. Favorit a rămas Frans Timmermans, din partea S&D.

Decizia de la Osaka ar fi declanșat o revoltă a conservatorilor din UE împotriva cancelarului Angela Merkel, cel mai influent lider european al lor.

Irlandezul Leo Varadkar a declarat că “vasta majoritate a premierilor PPE nu cred că ar trebui cedată așa ușor, fără luptă, președinția Comisiei”, iar Boyko Borisov a spus, mult mai direct: “Merkel este președintele CDU, nu al PPE”.

Pe parcursul nopții de duminică spre luni s-a renunțat la varianta Timmermans, dar orice altă formulă a fost foarte parte de a aduna o majoritate, așa că s-a revenit la el.

Printre cei care se împotrivesc cu înverșunarea preluării de către acesta a funcției deținute de Jean-Claude Juncker se numără polonezii. “Avem o experiență foarte neplăcută cu domnul Timmermans,” a declarat la Varșovia Stanisław Karczewski, președintele Senatului. “Este neprietenos cu Polonia, cu guvernul Lege și Justiție (PiS – n.r)… Este puțin detașat de realitate.”

A fost abandonată și o altă soluție apărută peste noapte – Kristalina Georgieva, politician bulgar de centru-dreapta, care a deținut poziția de director la Banca Mondială, să preia funcția de președinte al Consiliului European, în locul polonezului Donald Tusk.

Pentru a-i împăca pe populari, la un moment dat s-a pus în discuție ca Manfred Weber să preia președinția PE, iar actualul premier al Belgiei, Charles Michel, pe cea de Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe și securitate, deținută acum de Federica Mogherini.

Președintele Consiliului, Donald Tusk, a discutat separat cu fiecare stat nemulțumit de ofertele analizate. La ora 4.00 a avut întâlnirea cu cancelarul Angela Merkel și Emmanuel Macron, după care a urmat o disucție mai largă, cu cei doi plus premierul olandez Mark Rutte și cel spaniol, Pedro Sánchez.

După ora 05.00, Tusk s-a întâlnit cu șefii de stat sau de guvern și România, Irlanda, Croația și Letonia, iar la ora 08.00 i-a convocat pe toți liderii UE să reia discuția plenului.În această situație confuză, încă departe de majoritățile necesare, Donald Tusk, care a transformat o cină de lucru într-un maraton de 18 ore, a anunțat întreruperea discuțiile și reluarea lor marți, la ora 11:00 (09:00 GMT). Actualul președinte al Consiliului este hotărât să finalizeze negocierile, întrucât săptămâna aceasta începe sesiunea în Parlamentul European.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »