Nou cod etic în Parlamentul european: obligatorie declaraţia de interese, mita şi cadourile scumpe interzise explicit

De Paula Safta | 1.12.2011 .

Vin sărbătorile, iar așa-numitele „cadouri de politețe” se îngrămădesc în birourile anumitor politicieni. Mulți dintre ei valorează mai mult de 150 de euro, limita pe care Parlamentul European (PE) a impus-o astfel încât un eurodeputat să poată accepta acest tip de beneficii, potrivit publicației spaniole El Mundo. Așa stipulează noul cod de conduită care se aprobă joi în Comisie, unde se interzice mai ales ca soțiile europarlamentarilor să accepte vreun tip de mită.

Este evidentă necesitatea acestei măsuri, dar scandalurile din timpul anului trecut au făcut ca PE să adopte acest regulament în scris, astfel încât să interzică mita și acceptarea de cadouri care depășesc 150 de euro, o limită considerată prea mare pentru unii dintre parlamentari.

Regulamentul stipulează de asemenea obligația tuturor membrilor Parlamentului de a ține la curent instituția în legătură cu activitățile și veniturile lor în cei trei ani anteriori numirii lor în funcție, dar și de a face publice toate veniturile precendente din alte activități și care depășesc suma de 5000 de euro pe an. Mai mult, ei trebuie să prezinte o listă legată de interesele lor economice, unde să detalieze activitățile pe care le desfășoară pe lângă viața politică sau chiar și asociere la orice tip de societate comercială.

Până acum, reguli dispersate

Până în prezent, Camera Europeană nu avea un regulament etic și de conduită armonizat, ci o serie de norme dispersate, inserate în normele interne ale instituției. Acum, acest nou text legislativ va afecta și foștii deputați, care nu mai sunt în funcție și care au trecut de partea cealaltă a baricadei, în grupuri de presiune sau în „lobby-uri”. Aceste persoane își vor pierde drepturile pe care le prevede Camera Europeană, adică vor trebui să înapoieze cartela de acces în clădire, care ca normă generală se impune de altfel tuturor ex-parlamentarilor.

Parlamentul European a suferit o criză de credbilitate și de imagine anul trecut, când un medic britanic a declanșat un scandal de corupție, care implica eurodeputați. Investigația a demonstrat că unii au acceptat mită în schimbul modificării legilor comunitare, astfel încât ele să favorizeze interesele grupului de presiune. Condiţia parlamentarilor de la Bruxelles a suscitat o polemică pe timpul crizei din cauza salariilor acestora, dar și a diurnelor sau a altor plăți pe post de cheltuieli în interes de serviciu. Ca regulă generală, parlamentarii europeni primesc lunar un salariu net de 6000 euro, la care se adaugă suma de 4000 de euro, pentru alte cheltuieli.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »