Noul permis european de conducere, în vigoare din 19 ianuarie

De Elena Poenaru | 20.1.2013 .

Începând cu 19 ianuarie 2013, toate noile permisele de conducere eliberate în UE se vor prezenta sub forma unui „card de credit” din plastic, având un format european standard și elemente de securitate mai bune, informează un comunicat al Comisiei Europene.

Noul permis european va înlocui, treptat, cele peste 100 de modele diferite din hârtie și plastic, utilizate în prezent de mai mult de 300 de milioane de șoferi în întreaga UE.

Această acțiune face parte dintr-un pachet mai amplu de măsuri (cea de-a treia Directivă UE privind permisele de conducere) care intră în vigoare și care sunt concepute pentru a ameliora libera circulație, a combate frauda și a îmbunătăți siguranța rutieră pe întreg teritoriul UE.

„Poliția rutieră din Europa trebuie să recunoască în prezent peste 100 de tipuri diferite de permise de conducere din hârtie și plastic. Fotografiile de identitate pot fi depășite, categoriile pentru care conducătorul auto are permis pot fi neclare, iar documentul poate fi ușor de falsificat. Permisele de conducere contrafăcute reprezintă o invitație la crimă, motiv pentru care avem nevoie de permise care sunt ușor de citit, ușor de înțeles și foarte greu de falsificat”, precizează sursa citată.

Principalele modificări care vor intra în vigoare la 19 ianuarie 2013 se referă la: formatul standard, securitatea sporită şi termenul de reînnoire a permisului.

Un format european standard

Toate noile permise europene de conducere vor fi eliberate în conformitate cu un nou format, un „card de credit” din plastic, cu o fotografie și informații standard – ușor de recunoscut și de citit în întreaga UE. Toate permisele noi vor avea acest format începând cu 19 ianuarie 2013.

Permisele existente nu sunt afectate, dar vor fi înlocuite cu noul format în momentul reînnoirii lor sau cel târziu până în 2033. Permisul european de conducere poate fi adaptat astfel încât să includă simboluri naționale, decizia aparținând fiecărui stat membru.

Securitate sporită

Noul permis de conducere include o serie de elemente de securitate menite să îl facă inviolabil și să descurajeze falsificarea acestuia. Va fi introdus un sistem de schimb de date electronice la nivel european, pentru a facilita schimbul de informații între administrațiile naționale. Procesul de gestionare a permiselor de conducere pentru persoanele care își schimbă reședința în alt stat membru va fi astfel simplificat.

De asemenea, aceasta va descuraja „turismul pentru obținerea permisului de conducere” și frauda, de exemplu prin punerea în aplicare a noii interdicții, mai stricte, conform căreia un stat membru nu eliberează permisul unei persoane al cărei permis a fost deja retras, suspendat sau restricționat de un alt stat membru.

Reînnoirea periodică a permiselor

Reînnoirea periodică a permiselor auto în întreaga UE este esențială pentru combaterea fraudei , precizează sursa citată.

Conform noilor norme, permisele de conducere trebuie reînnoite, pentru conducătorii de automobile și motociclete, o dată la 10-15 ani, în funcție de statele membre. Conducătorii de autobuze și de camioane trebuie să-și reînnoiască permisul din cinci în cinci ani și să efectueze un control medical pentru reînnoirea acestuia.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »