Victor Bratu
Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Citeste mai departe »
De Iulian Soare | 17.7.2016 .
Clericul Fethullah Gülen (75 de ani), cel acuzat de președintele turc că s-ar afla în spatele tenetativei de lovitură de stat, a declarat sâmbătă seara că acest complot lichidat în numai 12 ore de la declanșare poate fi, de fapt, o înscenare pusă la cale de Recep Tayyip Erdoğan pentru a justifica măsurile antidemocratice pe care are de gând să le ia.
Cine este Fetullah Gulen
Din 1999, Gülen s-a autoexilat în Pennsylvania, SUA, de unde a coordonat un fenomen care a devenit important la nivel internațional și cu milioane de adepți.
Comunitatea (Mișcarea Gulen sau Himzet) s-a implicat în sute de proiecte concentrate pe societatea civilă, organizațiizații de voluntariat și fundații care acordă burse școlare, şi a înființat peste 800 de şcoli pe tot globul. În 2008, Clericul Gulen apărea în topul realizat de Foreign Policy cu cei mai importanți 100 de intelectuali publici.
El este un promotor al dialogului interconfesional și a inițiat dialogul cu Vaticanul şi cu unele organizaţii evreieşti, al toleranţei și democraţiei.
The Guardian scria că aproximativ 10% din populația Turciei simpatizează cu Mișcarea Gulen.
A fost mulți ani aliat al președintelui Erodgan, care îl acuză că a creat o structură de stat paralelă și că s-ar afla în spatele complotului de acum.
În spatele asociațiilor caritabile, acuză autoritățile turce, s-ar face recrutări parainstituționale și ar exista subordonări din media, armată, servicii secrete, poliție etc.
Relația dintre cei doi s-a răcit după 2010, cu o rupere totală în 2013, când Recep Erdogan a epurat justiția și poliția după ce acestea au cerut investigarea pentru corupție a președintelui și a fiului să Bilal.
Anul acesta au fost arestați câțiva zeci de oficiali, printre care și polițiști, în cadrul anchetei privind înregistrările ilegale din perioada 2010-2013 în care apar peste 100 de persoane, Recep Tayyip Erdogan, fostul premier Ahmet Davutoglu, doi viceminiștri, un ministru al apărării și un fost director al serviciului de informații turc.
Analiștii se tem de consecințele evenimentelor de vineri noaptea de faptul că președintele turc va profita de moment pentru a-și elimia adversarii politici sau criticii.
„Erdogan nu va lăsa să-i scape această ocazie nu doar de a epura total armata, ci și de a-și realiza în sfârșit proiectul unui amendament constituțional (…)
Puținele instituții de presă critice și primele vlăstare ale societății civile nu se pot aștepta, în mod cert, la nimic bun”, adeclarat sâmbătă liderul Verzilor germani, Cem Oezdemir.
Regimul Erdogan avea deja mari probleme din cauza stilului autoritar în care acesta conduce țara și a măsurilor dure luate împotriva opoziției și a presei.
La aproximativ 12 ore de la anunțarea loviturii de stat, rebeliunea militară era deja anihilată și “structura paralelă” din sistemul judiciar și armată destructurată – 2.745 de magistrați au fost deja demiși, din care câteva sute au fost reținuți, fiind suspectați de legături cu organizația lui Fethullah Gulen.
De asemenea, au fost arestați aproape 3.000 de miliatri, printre care 34 de generali.
Sâmbătă, mai mulți lideri occidentali au făcut deja apel la guvernul din Ankara să reacționeze democratic la cele întâmplate.
Principalii susținători, SUA (din cauza rolului jucat de Turcia în operațiunile NATO în Orientul Mijlociu) și Germania (care are nevoie de Turcia pentru a opri fluxul de imigranți), au transmis mesaje în acest sens.
Angela Merkel a cerut ca cei implicați în acest complot să fie tratați potrivit regulilor unui stat de drept, iar Casa Albă a “subliniat necesitatea vitală pentru toate părțile din Turcia de a acționa cu respectarea statului de drept și de a evita orice acțiune care ar putea declanșa noi violențe sau instabilitate”.
Sâmbătă, într-o discuție cu un grup mic de jurnaliști, Gulen a a declarat că lovitura de stat ar putea fi o înscenare pusă la cale de președintele Erdogan pentru a putea trece la noi acuzații împotriva guleniștilor și la eliminarea lor.
“Există o mică șansă, există posibilitatea ca lovitura de stat să fi fost înscenată”, a declarat Gulen. “Ar putea fi un motiv pentru acuzații la adresa tribunalelor și asociațiilor”, a adăugat el.
Complotul a fost foarte prost organizat și executat și îi oferă o mulțime de avantaje președintelui Erdogan, a explicat Alp Aslandogan, consilierul media al clericului.
În presa internațională au apărut deja mai multe speculații, din cauza semnelor de întrebare pivind aspecte nelămurite ale acestui puci:
Turcia va cere extrădarea lui Fettulah Gulen, iar secretarul de stat american, John Kerry, a explicat că SUA sunt gata să ajute Turcia cu ancheta judiciară privin puciul. Dar, a precizat oficialul american, pentru o extrădare va fi nevoie de probe solide privind responsabilitatea clericului.
Premierul tuc, Binali Yildirim, a avertizat ulterior că Turcia se va considera în război cu orice țară care îl va ajuta pe clericul musulman Fethullah Gulen.