Olandezii menţin restricţiile de muncă pentru români și bulgari până la 1 ianuarie 2014

De Elena Poenaru | 30.10.2012 .

Menţinerea restricţiilor pe piaţa muncii pentru români şi bulgari până în 2014 se numără printre principalele puncte asupra cărora au convenit liberalii şi laburiştii olandezi în cadrul acordului lor de coaliţie guvernamentală, potrivit Mediafax.

Acordul, al cărui conţinut nu a fost dezvăluit oficial, dar din care au fost publicate numeroase aspecte în presă, urmează să fie prezentat grupurilor parlamentare ale celor două partide. Acesta prevede mai ales măsuri de austeritate în valoare de 15 miliarde de euro până în 2017, relatează site-ul DutchNews.nl.

La capitolul imigraţie şi integrare, acordul prevede, între altele, ridicarea restricţiilor pe piaţa muncii pentru români şi bulgari în 2014, necesitatea de a locui şapte ani în Olanda (comparativ cu cinci anterior) pentru a putea vota la alegerile locale, excluderea imigranţilor de la beneficiile sociale în primii şapte ani de reşedinţă sau obligaţia de a locui timp de şapte ani (faţă de cinci anterior) în Olanda pentru a putea primi cetăţenie.

Între alte prevederi se numără şi abandonarea planurilor de a obţine organizarea Jocurilor Olimpice în 2028 din cauza lipsei de sprijin în rândul societăţii, interzicerea folosirii animalelor sălbatice în circuri, creşterea vârstei legale pentru a consuma alcool la 18 ani sau interzicerea purtării unor haine care acoperă faţa în clădirile publice şi în mijloacele de transport în comun.

În urma alegerilor legislative de la 12 septembrie, considerate drept un barometru al sentimentului antieuropean în Olanda, liberalii şi laburiştii, proeuropeni, au obţinut 41 şi respectiv 38 de mandate din 150.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »