Olli Rehn: Nu este corect ca FMI să încerce să se spele pe mâini şi să lase treburile murdare europenilor

De Luminita Bogdan | 7.6.2013 .

Comisarul european pentru afaceri economice şi monetare, Olli Rehn (foto), a apreciat vineri că Fondul Monetar Internaţional nu a fost corect atunci când i-a criticat pe europeni în legătură cu gestionarea crizei datoriei din Grecia.

Am lucrat multă vreme alături de Statele Unite în Balcani pentru stabilizarea regiunii. Toţi spuneam atunci: am venit aici împreună, plecăm împreună. Era un mod corect de acţiune, un adevărat parteneriat”, a declarat Olli Rehn, aflat la Helsinki la o conferinţă pe teme economice. „Şi nu cred că este corect şi echitabil ca FMI să încerce să se spele pe mâini şi să lase treburile murdare europenilor”, a continuat comisarul european.

Declarația comisarului pentru afaceri economice intervine după ce FMI afirmă, într-un raport publicat miercuri, că experienţa sa în acordarea de ajutor ţărilor aflate în dificultate şi capacitatea sa de a evolua rapid pentru a formula recomandări sunt „competenţe care le lipsesc instituţiilor europene”. FMI le-a reproşat, de asemenea, europenilor că au ales să nu solicite implicarea creditorilor privaţi ai Atenei la planul de salvare din primăvara lui 2010.

În opinia lui Olli Rehn, cauzele eşecului trebuie căutate mai curând în Grecia: „Din păcate, au fost prea multe obstacole din cauza intereselor corporatiste din Grecia şi uneori şi din partea opoziţiei greceşti”, a subliniat comisarul european.

După reacțiile vehemente ale Bruxellesului, care s-a declarat în dezacord total cu aprecieriile din evaluarea FMI, instituția internațională şi-a nuanţat criticile la adresa europenilor în privinţa planului de ajutorare pentru Grecia din 2010, dând asigurări că troica creditorilor (FMI – UE – BCE) a “funcţionat bine” şi „funcţionează bine”.

Chiar dacă există domenii unde sunt posibile unele îmbunătăţiri – cred că toată lumea este de acord cu acest lucru – troica a funcţionat bine şi funcţionează bine”’, a declarat Gerry Rice, purtător de cuvânt al FMI, într-o conferință de presă susținută la Washington.

Potrivit lui Rice, primul plan de ajutorare în valoare de 110 miliarde de euro a fost acordat Greciei în 2010 pentru a răspunde “rapid unei situaţii de criză intense şi în multe privinţe fără precedent”. Instabilitatea politică din ţară şi problemele de aplicare a reformelor au complicat apoi situaţia, fiind nevoie de un al doilea ajutor, în primăvara lui 2012, şi care astăzi dă mult mai bune rezultate, a afirmat Rice.

“Împreună cu partenerii noştri europeni, am învăţat, ne-am adaptat şi cred că programul actual reflectă acest lucru”, a afirmat purtătorul de cuvânt al FMI. El a dat asigurări că Grecia a făcut progrese majore şi că planul de ajutorare este „pe roate”. Vineri, FMI a deblocat o nouă tranşă din ajutorul acordat acestei ţări.

Comisarul european pentru afaceri economice şi monetare, Olli Rehn, a apreciat vineri că Fondul Monetar Internaţional nu a fost corect atunci când i-a criticat pe europeni în legătură cu gestionarea crizei datoriei din Grecia.

“Am lucrat multă vreme alături de Statele Unite în Balcani pentru stabilizarea regiunii. Toţi spuneam atunci: am venit aici împreună, plecăm împreună. Era un mod corect de acţiune, un adevărat parteneriat”, a declarat Olli Rehn, aflat la Helsinki la o conferinţă pe teme economice. „Şi nu cred că este corect şi echitabil ca FMI să încerce să se spele pe mâini şi să lase treburile murdare europenilor”, a continuat comisarul european.

Declarația comisarului pentru afaceri economice intervine după ce FMI afirmă, într-un raport publicat miercuri, că experienţa sa în acordarea de ajutor ţărilor aflate în dificultate şi capacitatea sa de a evolua rapid pentru a formula recomandări sunt „competenţe care le lipsesc instituţiilor europene”.
FMI le-a reproşat, de asemenea, europenilor că au ales să nu solicite implicarea creditorilor privaţi ai Atenei la planul de salvare din primăvara lui 2010.

În opinia lui Olli Rehn, cauzele eşecului trebuie căutate mai curând în Grecia: „Din păcate, au fost prea multe obstacole din cauza intereselor corporatiste din Grecia şi uneori şi din partea opoziţiei greceşti”, a subliniat comisarul european.

După reacțiile vehemente ale Bruxellesului, care s-a declarat în dezacord total cu aprecieriile din evaluarea FMI, instituția internațională şi-a nuanţat criticile la adresa europenilor în privinţa planului de ajutorare pentru Grecia din 2010, dând asigurări că troica creditorilor (FMI – UE – BCE) a “funcţionat bine” şi „funcţionează bine”.

„Chiar dacă există domenii unde sunt posibile unele îmbunătăţiri – cred că toată lumea este de acord cu acest lucru – troica a funcţionat bine şi funcţionează bin”’, a declarat Gerry Rice, purtător de cuvânt al FMI, într-o conferință de presă susținută la Washington.

Potrivit lui Rice, primul plan de ajutorare în valoare de 110 miliarde de euro a fost acordat Greciei în 2010 pentru a răspunde “rapid unei situaţii de criză intense şi în multe privinţe fără precedent”. Instabilitatea politică din ţară şi problemele de aplicare a reformelor au complicat apoi situaţia, fiind nevoie de un al doilea ajutor, în primăvara lui 2012, şi care astăzi dă mult mai bune rezultate, a afirmat Rice.

„Împreună cu partenerii noştri europeni, am învăţat, ne-am adaptat şi cred că programul actual reflectă acest lucru”, a afirmat purtătorul de cuvânt al FMI. El a dat asigurări că Grecia a făcut progrese majore şi că planul de ajutorare este „pe roate”. Vineri, FMI a deblocat o nouă tranşă din ajutorul acordat acestei ţări.

Citește și:

FMI recunoaşte eşecuri importante în primul plan de salvare a Greciei

Comisia Europeană se declară în ‘’dezacord fundamental” cu FMI pe tema raportului privind Grecia

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »