Ollie Rehn a lăudat Parisul pentru reduceri bugetare “prudente”

De Elena Poenaru | 30.9.2013 .

Planurile bugetare ale Franţei sunt “responsabile şi prudente”, a spus Olli Rehn, într-un gest care arată apropierea dintre UE şi a doua cea mai mare economie a zonei euro, relatează EUObserver.

Vorbind jurnaliştilor la Bruxelles, după discuţii cu ministrul francez de Finanţe, Pierre Moscovici, comisarul european pentru economie a lăudat ceea ce el a numit “un efort uriaş de a redresa finanţele publice”.

El a avertizat Parisul să menţină planurile de reformă a pieţei muncii şi a sistemului bunăstării, comentând asupra “reformelor ambiţioase din ultimul an, care ar trebui menţinute”.

Întâlnirea vine la o zi după ce Moscovici a prezentat planuri pentru a economisi în plus 18 miliarde de euro din bugetul pe anul viitor, în faţa Adunării Naţionale din Paris.

Rehn a avut o relaţie dificilă cu preşedintele francet Francois Hollande şi guvernul său socialist. Luna trecută, comisarul a folosit un interviu în presa franceză pentru a avertiza Parisul că creşterea taxelor ar “distruge creşterea economică şi ar afecta crearea de locuri de muncă”.

În ceea ce-l priveşte, Hollande a acuzat executivul UE că încearcă să dicteze politici.

Comisia Europeană a criticat eşecul Franţei de a-şi reduce deficitul bugetar sub 3%, prevăzut în pactul privind stabilitatea şi creşterea economică, oferind ţării, în luna mai, o extindere de doi ani, pentru a-şi îndeplini angajamentele.

Moscovici a recunoscut că Franţa va avea un deficit bugetar mai mare decât fusese prevăzut, de 4,1%, anul acesta, dar că va scădea la 3,6% în 2014 şi la 3% în 2015.

În acelaşi timp, 20% din noile economii la buget, în 2014, ar urma să vină din creşteri de taxe, iar în 2015 din reduceri dee cheltuieli. Guvernul va reforma sistemul de pensii şi va reduce costurile muncii, pentru a mări competitivitatea, a spus el.

Rehn le-a spus reporterilor că rolul CE este să se asigure că angajamentele luate de guvernele europene sunt respectate. “Noile reguli vizează prevenirea mai degrabă decât corectarea problemelor”, a spus el.

După un an de stagnare, economia franceză a crescut cu 0,5% în al doilea trimestru al lui 2013, un semn încurajator că economia franceză va creşre pe parcursul anului. Totuşi, per total, creşterea este de aşteptat să fie de doar 0,9% în 2014.

 

 

 

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »