Operațiunea Atlantic Resolve / SUA au început desfășurarea brigăzii de tancuri în flancul estic al NATO

De Mariana Bechir | 8.1.2017 .

În portul german Bremerhaven au sosit primele vehicule militare și echipamente americane ce vor alcătui dispozitivul militar destinat consolidării capacității defensive a flancului estic al NATO.

Elementul central al acestei desfășurări îl constituie o brigadă de tancuri care va participa la operațiunea Atlantic Resolve, un program de aplicații militare care cuprinde exerciții în mai multe state ale flancului estic, inclusiv în România.

Primele tancuri, camioane și alte vehicule militare au sosit în portul german încă de miercuri, iar până duminică vor fi descărcate încă două nave cu astfel de echipamente care vor fi transportate apoi pe calea ferată până în Polonia, țara ce găzduiește baza logistică și cartierul general pentru această operațiune și de unde trupele vor pleca ulterior către statele pe teritoriile cărora se vor desfășura aplicațiile militare.

“Între 7 și 16 ianuarie vor pleca în fiecare zi trei trenuri încărcate cu echipamente militare”, a declarat un purtător de cuvânt al armatei germane, în total fiind vorba despre aproximativ 2.500 de vehicule militare.

Cei aproximativ 4.000 de militari americani care vor lua parte la această operațiune vor fi transportați cu avioanele direct în Polonia, scrie Agerpres.

Ministrul polonez al apărării, Antoni Macierewicz, a precizat că militarii americani vor fi desfășurați în baze situate în cinci puncte distincte ale Poloniei.

Comandantul trupelor americane în Europa, generalul Ben Hodges, declara recent că obiectivul operațiunii Atlantic Resolve este să ofere garanții privind pacea în Europa și să constituie totodată o demonstrație de forță în fața unor posibile intenții agresive ale Rusiei.

Între timp, pacifiști germani au convocat pentru sâmbătă o manifestație în centrul orașului Bremerhaven, la care se estimează că vor participa circa 500 de persoane ce vor protesta împotriva prezenței militare americane în estul Europei, prezență considerată de ei drept o “provocare”.

Reamintim că SUA au alocat 3,4 miliarde de dolari ca ajutor aliaților lor din Europa Centrală și de Nord ca răspuns la “provocarea rusă”, a anunțat John Kerry într-o conferință de presă organizată joi, cu numai două săptămâni înainte ca administrația Barack Obama să fie înlocuită de cea a lui Donald Trump, care și-a exprimat deja intenția de a îmbunătăți relația cu Federația Rusă.

“Am susținut ferm Ucraina democratică și ca replică la provocarea rusă am oferit asistență aliaților noștri din Europa Centrală și de Nord”, a spus Kerry, citat de Unian, agenția ucraineeană de presă.

Cele 3,4 miliarde de dolari, a mai spus el, sunt necesare pentru a ajuta aceste țări să-și garanteze securitatea și să-și consolideze sistemul de apărare, în contextul agresiunii ruse în Ucraina.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »