Parlamentul European a adoptat bugetul pentru perioada 2014-2020

De Elena Poenaru | 19.11.2013 .

După luni de negocieri complexe, Parlamentul European a aprobat, marți, bugetul pe termen lung al UE, pentru 2014 – 2020, informeaza un comunicat al PE.

Toate condițiile exprimate în rezoluția din iulie – adoptată ca urmare a unui acord politic la cel mai înalt nivel între Parlament, președinția irlandeză și Comisia Europeană au fost îndeplinite.

Bugetul total pentru următorii șapte ani este de 960 de miliarde pentru angajamente și 908 miliarde pentru plăți (la prețurile din 2011).

Parlamentul a dorit ca întârzierile recurente ale plăților să fie remediate. În ultimii ani, acestea au pus Comisia în imposibilitatea de a își îndeplini obligațiile legale și financiare. Remedierea presupune ca anul 2014 să nu mai înceapă în roșu. Statele membre au aprobat adăugarea sumei de 3,9 milioane de euro la bugetul pentru 2013.

În al doilea rând, Parlamentul a insistat ca toate bazele legale pentru diferite programe UE să fie finalizate pe baza codeciziei între Consiliu și Parlament. Acest lucru a fost îndeplinit și ca urmare, multe programe sunt votate în această sesiune plenară.

În al treilea rând, Parlamentul a insistat pentru crearea unui grup de lucru la nivel înalt privind “resursele proprii”, care să lucreze la reformarea aranjamentelor actuale privind resursele UE, întrucât sistemul actual, cu toate excepțiile, reducerile, sursele diferite de finanțare și dependența de bugetele naționale, a devenit inexplicabil. Statele membre au fost de acord cu organizarea acestui grup de lucru, care va începe să lucreze curând.

În acordul din iunie 2013, Parlamentul a asigurat deja prioritățile cheie pentru mandatul său de negociere. Printre acestea se află o flexibilitate aproape totală de mutare a fondurilor neutilizate (creditele de plată) de la un an la altul și de la o categorie de cheltuieli la alta. Această flexibilitate este necesară pentru a asigura că fiecare euro din bugetul UE este utilizat acolo unde este necesar, mai ales în situația actuală în care bugetele anuale vor scădea.

O altă realizare cheie a Parlamentului a fost inserția unei “clauze de revizuire” care va cere Comisiei Europene să prezinte o revizuire a modului de funcționare a bugetului UE pe termen lung (MFF) în 2016, ținând seama de situația economică de la acel moment.

Consiliul de Miniștri va supune la vot MFF ca punct A în cadrul Consiliului din 2 decembrie privind competitivitatea.

Regulamentul MFF a fost adoptat cu 537 de voturi pentru, 126 împotrivă și 19 abțineri. Acordul interinsitutțional care însoțește acest regulament a fost adoptat cu 557 de voturi pentru, 118 împotrivă și 11 abțineri.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »