Pensii în Europa (III). Sistemele de stat. Bismarck versus Beveridge

De Marin Pana | 18.1.2012 .

Statele europene au sisteme de pensii destul de diferite ca modalităţi de finanţare, dar bazate în mod fundamantal pe două modele, Bismarck şi Beveridge. Primul este bazat majoritar pe contribuţii cu destinaţie expresă de protecţie socială, cel de-al doilea este bazat pe taxele generale colectate.

Rezultatul este că modelul Bismarck tinde să limiteze redistribuirea beneficiilor între diferite categorii de venituri ale cetăţenilor, în timp ce modelul Beveridge conţine în mod inerent o redistribuire a banilor colectaţi. Tehnic, primul urmăreşte să conserve nivelul de trai al celor care contribuie, pe când cel de-al doilea să asigure subzistenţa după un standard uniform.

Deşi necesare pentru a înţelege ceea ce se întâmplă, aceste consideraţii sunt pur teoretice. În realitate, nici un stat nu are un sistem pur Bismarck sau pur Beveridge iar de-a lungul timpului s-au produs treceri dinspre un model iniţial adoptat spre altul.

Sursa: Eurostat, Database of Living Conditions and Welfare, Social Protection Receipts, Receipts by Type, 2008.

Datele Eurostat arată că, alături de alte state foste comuniste, dar şi de Belgia, Olanda sau Franţa, România are un sistem mai “german” decât cel al Germaniei, în timp ce Danemarca, Irlanda şi Cipru ( şi din afara UE, Norvegia) au un sistem mai “britanic” decât Marea Britanie.

Oricum, nici sistemul Bismarck, prin creşterea ratei de dependenţă, nici sistemul Beveridge, prin creşterea presiunii asupra contribuabililor, devin tot mai greu de susţinut. Modificarea parametrilor a fost deja demarată, prin creşterea vârstei de pensionare şi a perioadei minime de contribuţie, în primul caz, respectiv prin creşterea prelevărilor de tipul impozitului pe venituri, al taxei pe valoarea adăugată etc. în cel de-al doilea.

Singura soluţie logică este introducerea treptată a pensiilor private, în varianta obligatorie şi facultativă. Ceea ce rămâne, însă, de discutat este viteza de trecere în acest sens şi acceptarea din partea populaţiei.

Cel mai mult au şi vor avea de suferit cei care vor face tranziţia de la sistemul nesustenabil la cel sustenabil de asigurare a unei pensii decente. Ei nu vor beneficia de banii promişi fără a-şi spori contribuţiile, aşa cum s-a întâmplat în trecut.

Şi nici nu au garanţia că trecerea se va face suficient de repede. Suficient de repede pentru ca sumele provenite din administrarea privată să substituie ceea ce statul nu va mai putea să susţină în momentul în care vor ieşi la pensie.

Tweet Y!M