Planul german pentru reconstrucţie e simplu: restrângerea suveranităţii statelor

De Alexandra Fusoi | 22.11.2011 .

Germania propune o restrângere a suveranităţii statelor UE

Germania vrea să accelereze integrarea bugetelor ţărilor din zona euro printr-un transfer de suveranitate la nivel european, singurul în măsură să impună disciplina fiscală necesară pentru relansarea proiectului european şi evitarea unei reeditări a crizei datoriilor, potrivit cotidianului francez La Tribune.

Dacă pentru ţările nordice, mult mai ordonate din punct de vedere fiscal, impactul unei astfel de decizii ar fi unul limitat, în cazul Franţei sau Italiei se vor pune din nou sub semnul îndoielii guvernarea lor politică şi economică, scrie La Tribune.

Planul german cuprinde reformarea mai multor paliere şi gravitează în jurul “automatizării sancţiunilor” aplicate ţărilor cu deficite bugetare excesive. Franţa şi Italia s-au opus până acum ferm unei astfel de măsuri.

Astfel, Comisia Europeană ar primi atribuţii sporite în sancţionarea unui stat indisciplinat fără a se consulta cu Consiliul European sau cu guvernele statelor membre. Planul prevede recurgerea la sancţiuni financiare drept “arme preventive” înainte de a “tăia răul de la rădăcină”. Planul menţionează posibilitatea ca statele sau Comisia să se poată plânge de o încălcare a obligaţiilor fiscale către Curtea Europeană de Justiţie.

Germania propune din nou instituirea unui “comisar de stabilitate” care ar avea putere directă de decizie în privinţa utilizării fondurilor structurale europene.

Berlinul anticipează o “reducere a suveranităţii automate” pentru statele europene care, începând cu 2013, vor apela la FESF. UE, la propunerea FESF, ar urma să deţină un “drept de veto” în privinţa bugetelor adoptate de parlamentele naţionale ale statelor în cauză.

Pentru ţările care nu respectă obiectivele fixate de FESF vor putea fi impuse măsuri bugetare precum redu­cerea cheltuielilor sau noi măsuri de austeritate.

Planul prevede ca, în ultimă instanţă, să existe posibilitatea recurgerii la sancţiuni administrative. Totuşi, o astfel de măsură ar urma să fie autorizată în unanimitate de celelalte state membre.

 

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »