Victor Bratu
Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Citeste mai departe »
De Elena Poenaru | 25.6.2013 .
Trei protestatari au fost arestaţi, luni, pentru că au încercat să treacă de dispozitivele de securitate în clădirea în care avea loc reuniunea miniştrilor UE pentru agricultură şi de externe, la Luxemburg, potrivit EurActiv.
Demonstranţii, pe care forţele de ordine au refuzat să-i identifice, au încercat să ajungă la negociatorii din cele trei instituţii ale UE care soseau pentru discuţii legate de Politica Agricolă Comună.
Cei trei au fost daţi afară din centrul de conferinţe Kirchberg fără incidente şi era de aşteptat să fie eliberaţi în cursul serii, au spus poliţiştii. Accesul în clădire, în timpul întâlnirilor, este permis doar angajaţilor şi jurnaliştilor acreditaţi.
Circa 30 de persoane, care reprezentau grupuri de protecţie a mediului şi organizaţii ale fermierilor, s-au adunat în faţa clădirii, când au început să sosească miniştrii agriculturii din ţările membre UE.
Miniştrii de Externe discutau, în aceeaşi clădire, despre situaţia din Siria şi politicile UE faţă de Ucraina şi Belarus.
Dar protestatarii şi-au concentrat atenţia asupra reuniunii pe agricultură. “Am vrea să le amintim decidenţilor că ne-au promis o politică agricolă comună mai verde şi corectă şi se pare că totuşi nimic nu s-a schimbat”, a spus unul dintre manifestanţi.
Alţii, printre care şi organizaţia franceză Groupe Pac 2013, au făcut presiuni asupra miniştrilor pentru a sublinia prevederile ecologiste în propunerile privind agricultura.
Organizatorii din Copa-Cogeca, care reprezintă femierii, au cerut negociatorilor să ajungă la un acord final, după trei luni de negociere între Parlament, miniştrii agriculturii din ţările membre şi Comisia Europeană.
Comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş, a declarat că după întâlnirile ministeriale de duminică este încrezător că se poate ajunge, săptămîna aceatsa, la un “compromis acceptabil pentru toată lumea”.
Simon Conveney, ministrul irlandez pentru agricultură, care moderează întâlnirile tripartite, a declarat că există 25 de probleme care trebuie rezolvate până miercuri, când ar trebui ca propunerile PAC să ajungă la Parlamentul European din Bruxelles.