Polonia se teme mai mult de colapsul zonei euro decât de rachetele ruseşti

De Alexandra Fusoi | 29.11.2011 .

Radoslaw Sikorski, ministrul de Externe polonez

Minstrul polonez de Externe, Radek Sikorsky, aflat la Berlin, a cerut insistent Germaniei să intervină pentru salvarea zonei euro şi evitarea unei “crize de proporţii apocaliptice”.

“Probabil că voi fi primul ministru de Externe polonez din istorie care spune aşa ceva, dar asta este: mă tem de puterea germană mai puţin decât încep să mă tem de lipsa acţiunii germane “, a spus el, în timpul unei vizite la Berlin, potrivit Financial Times.

Sikorsi a adăugat că, pentru Polonia, principala ameninţare nu o reprezintă “terorismul sau tancurile germane sau rachetele ruseşti”, ci riscul de colaps al zonei euro. “Cer Germaniei ca, pentru binele nostru şi al vostru, să o ajute să supravieţuiască şi să prospere (…) Ştiţi foarte bine că nimeni altcineva nu o poate face”, a spus el, adăugând că Germania a devenit “o naţiunea indispensabilă a Europei”.

Însă Germania, despre care purtătorul de cuvânt al cancelarului Angela Merkel afirma luni că nu are putere financiară nelimitată, se opune oricărei intervenţii a BCE pentru calmarea pieţelor şi insistă pentru o modificare a tratatelor UE, care să instituie şi să garanteze disciplina financiară în ţările zonei euro.’

Şi nu s-a lăsat impresionată nici de comentariile de luni ale OECD, care a redus la jumătate estimările de creştere pentru ţările bogate, avertizând că activitatea economică din Europa este aproape blocată.

Iar ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schauble, a afirmat că Germania nu este suficient de mare pentru a susţine singură restul zonei euro, iar singrua modalitate de recâştigare a încrederii pieţelor este o uniune monetară completă, cu o “uniune de stabilitate” bazată pe o disciplină bugetară strictă, inclusă în tratatele europene.

Sikorski susţine poziţia Germaniei privind aprofundarea integrării în UE şi în zona euro, apreciind că statele membre au de ales între “integrarea profundă şi colaps”. Şi a avertizat Marea Britanie că, dacă nu susţine reforma, există riscul unei dezmembrări parţiale a Uniunii. “Am prefera să fiţi cu noi, dar, dacă nu puteţi să vă alăturaţi, vă rog să ne lăsaţi să mergem mai departe”, a spus el.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »