Popularitatea lui Francois Hollande a scăzut la un nou nivel record

De Elena Poenaru | 18.11.2013 .

Popularitatea preşedintelui francez Francois Hollande a scăzut la un nivel record de 20%, cel mai slab scor înregistrat de un preşedinte francez de când a început măsurarea prin sondaje de opinie în 1958, dar conservatorii sau opoziţia de extremă-dreapta nu ar avea un scor mai bun dacă s-ar afla la putere, relevă două sondaje relaizate de Ifop şi citate de Reuters.

Primul Ifop publicat de Le Journal du Dimanche, arată o scădere cu trei puncte din octombrie, când Hollande a devenit cel mai nepopular preşedinte francez, într-un sondaj realizat de BVA, cu doar 26% din preferinţele electoratului.

În decembrie 1991, preşedintele Francois Mitterand a ajuns la 22%, în timp ce predecesorul lui Hollande, Nicolas Sarkozy, a ajuns la un nivel de popularitate de 28% în aprilie 2011, potrivit un sondaj Ifop.

Un al doilea sondaj, de la mijlocul lunii noiembrie, a arătat că majoritatea francezilor nu se aşteaptă ca opoziţia să facă o treabă mai bună.

Doar 25% dintre cei 1.003 respondenţi spun că s-ar aştepta ca partidul conservator UMP să aibă rezultate mai bune şi doar 19% cred că Frontul Naţional de extrema dreapta ar avea rezultate mai bune. Circa 55% consideră că UMP ar face o treabă la fel de proastă, iar 19% cred că ar avea rezultate chiar mai proaste.

Le Journal de Dimanche precizează că răspunsurile date de francezi, în afara disperării cauzate de criza economică, arată şi nemulţumirea legată de stilul indecis de conducere a lui Hollande. Mulţi dintre cei chestionaţi s-au referit la modul în care Hollande a gestionat cazul deportării elevei imigrante. După mai multe săptămâni de relatări în presă a acestui caz, Hollande a oferit o soluţie de compromis – criticată de toate părţile – posibilitatea ca fata să se întoarcă în Franţa, dar fără familia ei.

Hollande a înregistrări scăderi ale popularităţii sale curând după ce a preluat funcţia de şef de stat, în mai 2012, din cauza şomajului ridicat şi a economiei cu probleme.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »