Premierul italian cere acţiuni comune din partea eurozonei

De Elena Poenaru | 22.6.2012 .

Premierul italian Mario Monti a transmis un avertisment liderilor europeni, spunând că eşecul unui acord în privinţa acţiunilor comune va încuraja “atacul pieţelor” asupra economiilor europene.

Mario Monti se va întâlni cu lideri ai Franţei, Germania şi Spaniei, la Roma, înaintea unui summit al Consiliului European, care va avea loc săptămâna viitoare. El a prezis că vor avea loc “atacuri speculative tot mai mari” în lipsa unor acţiuni comune din partea membrilor eurozonei, potrivit BBC.

În discuţiile de vineri s-ar putea ca guvernul din Spania să ceară oficial asistenţă financiară din partea eurozonei. Spania este de aşteptat să solicite până la 62 de miliarde de euro, pentru ajutorarea sistemului său bancar.

Autorităţile europene au căzut de acord deja să ofere până la 100 de miliarde de euro, înainte de a exista cererea oficială privind nevoile exacte ale băncilor spaniole.

Liderul italian va discuta cu cancelarul german Angela Merkel, preşedintele francez Francois Hollande şi premierul spaniol Mariano Rajoy.

Într-un articol publicat de ziarele europene, Monti spunea că “fără un plan credibil, frustrarea opiniei publice faţă de Europa va creşte”. Iar atacurile de pe pieţele europene şi globale vor ţinti pe cei care nu au reuşit să respecte regulile UE, şi vor cuprinde şi o “hărţuire a statelor mai slabe”. Este nevoie de mai multă integrare pentru economiile europene, consideră oficialul italian, pentru ca acestea să iasă într-o formă bună din criza datoriilor.

Şefa FMI, Christine Lagarde, a declarat, joi, că ţările din zona euro sunt supuse unui “stres acut” şi trebuie să-şi conecteze economiile mai mult, dacă vor să reuşească să învingă criza financiară. “FMI consideră că o acţiune hotărâtă şi în forţă de a aduce mai aproape, împreună, o uniune monetară europeană este necesară pentru a restabili încrederea în sistem. Pentru că aşa cum este la ora actuală, viabilitatea sistemului monetar european este pus sub semnul întrebării”, a precizat Lagarde. Ea a recomandat ca Euroland-ul să ajute băncile cu probleme în mod direct şi să relaxeze unele măsuri de austeritate în cazul ţărilor care se confruntă cu dificultăţi, idei care sunt respinse de Germania. Când a fost întrebată ce părere va avea Germania despre aceste propuneri, Lagarde a replicat: ” Sperăm ca înţelepciunea să învingă”.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »