Președintele Bundestagului, acuzat că a plagiat o parte din teza de doctorat

De Iulian Soare | 30.7.2013 .

Preşedintele Bundestag-ului, camera inferioară a Parlamentului german, Norbert Lammert (foto), este acuzat într-un denunț publicat pe internet de un blogger sub pseudonimul Robert Schmidt că a plagiat o parte din teza de doctorat, cazul riscând să pună în încurcătură guvernul conservator condus de Angela Merkel înaintea alegerilor legislative din septembrie.

Dezvăluirea intervine în condițiile în care doi miniștri din guvernul de la Berlin au demisionat după ce au fost acuzați de plagiat. De altfel, cel care a denunțat presupusul plagiat sub pseudonimul Robert Schmidt l-a acuzat și pe pe fostul ministru al educaţiei şi ştiinţei Annette Schavan că a copiat o parte din teza de doctorat.

Schavan, una dintre cele mai apropiate colaboratoare ale Angelei Merkel, a demisionat în ianuarie 2013 după ce Universitatea din Düsseldorf i-a invalidat titlul de doctor, obţinut în urmă cu 33 de ani, considerând dovedit faptul că a inclus în text “în mod sistematic şi premeditat” o creaţie intelectuală care nu era a sa.

În martie 2011, din același motiv a demisionat ministrul apărării, Karl Theodor zu Guttenberg, căruia Universitatea din Bayreuth i-a retras titlul academic de doctor în drept din cauza mulţimii de fragmente copiate, descoperite în teza sa.

Potrivit The Local.de, Norbert Lammert a respins acuzaţiile şi a anunţat că a cerut Universităţii din Bochum să verifice teza pe care a prezentat-o în anii ’70.

Norbert Lammert, membru al Uniunii Creştin-Democrate (CDU), este acuzat de includerea în 42 de pagini ale tezei sale a unor pasaje din alte texte fără a cita în mod adecvat sursele.

Președintele Bundestagului a obținut în 1975 titlul de doctor la Universitatea din Bochum, iar subiectul lucrării a fost Uniunea Creștin-Democrată în regiunea Ruhr.

Lammert deține din 2005 funcția de președinte al Bundestagului, după ce anterior a fost vicepreședinte al Camerfei inferioare a Parlamentului federal de la Berlin.

În octombrie 2012, el s-a pronunțat împotriva includerii Croației în UE, motivând “experiențele negative ale procesului de extindere cu România și Bulgaria”.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »