Președintele CE Jean Claude Junker repune în discuție varianta Europei cu 2 viteze

De Vladimir Ionescu | 24.2.2017 .

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, readuce în discuție ideea Europei cu mai multe viteze, lansată inițial în noiembrie 2015, înainte de referendumul britanic cu privire la apartenența la UE, și reluată joi ca răspuns la criza care s-a declanșat după votul în favoarea Brexit.

”Vrem ca UE să avanseze? Și nu ar trebui ca aceia care vor să avanseze mai rapid să o poată face fără a-i deranja pe ceilalți, instituind o construcție mai structurată, deschisă întregii lumi? Nu mai suntem la ora la care să ne imaginăm că vom putea face toți același lucru împreună”, relatează AFP un pasaj din discursul lui Jean Claude Juncker susținut în cadrul unei conferințe la Universitatea catolică francofonă din Louvain-la-Neuve (UCL), în apropiere de Bruxelles.

Președintele Comisiei Europene a spus în fața studenților la drept de la UCL, în intervenția sa intitulată ”Europa: o viziune a viitorului”, că instituția europeană va publica o ”Carte albă” a Uniunii înainte de momentul Summit-ului din 25 martie de la Roma- care va marca cea de-a 60-a aniversare a Tratatului fondator al UE.

”Pe baza Cărții albe să încercăm să ne punem de acord asupra esențialului: Cei care sunt de acord să facă cele mai multe lucruri împreună, care se pun de acord asupra a ceea ce este esențial să facă, pot fi 15 sau 28. Și acest număr poate varia în funcție de un subiect sau altul”– apărare, politică economică etc.

(Citiți și: Despre “Europa celor două viteze” – noua declarație a lui Jean-Claude Juncker. Lucian Croitoru și Aurelian Dochia explică)

Reluând tema, pe care a mai abordat-o și în cursul unei conferințe susținute în 9 decembrie la Maastricht (Olanda), președintele Juncker a evocat o ”orbită” diferită pentru țările europene care vor mai multă, sau mai puțină integrare.

”Cred că trebuie să ne imaginăm continentul în cercuri concentrice”, a explicat șeful Comisiei, exprimându-și dorința să existe ”în jurul centrului Europei o orbită pe care să poată lua loc țările cărora nu le place să împărtășească toate ambițiile celorlalte- văd acolo Regatul Unit, de exemplu, Turcia și alte țări care nu o știu încă”.

“Uniunile” Europei

Uniunea Europeană are în prezent 28 de state membre- cel puțin până la momentul încheierii procesului Brexit- şi este în negocieri pentru a primi statele din Balcani ce nu au aderat încă, iar pe termen lung, Turcia.

Elveţia, Norvegia, Liechtenstein şi Islanda aplică o mare parte a legislaţiei europene, cu toate că nu sunt state membre, pentru a înlesni cooperarea şi comerţul cu statele vecine.

Dintre cele 28 de state UE, 19 împart aceeaşi monedă, precum şi o serie de legi şi proceduri ce nu sunt aplicate la nivelul întregii Uniunii. Cele 19 state state au o uniune bancară cu un singur reglementator, un fond de rezoluţie bancară şi o schemă de garantare a depozitelor.

Statele din zona euro au şi un fond de salvare şi sunt nevoite să îşi coordoneze politicile bugetare mai mult decât restul statelor UE. Legislaţia în vigoare obligă teoretic toate statele membre să adere la euro, cu îndeplinirea unui set de condiții.

Marea Britanie şi Danemarca sunt singurele state care au opţiunea de a nu adera la zona euro. Totodată, statele care au semnat acordul Schengen au graniţe externe comune şi au eliminat controalele la frontierele interne ale spaţiului.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »