Victor Bratu
Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Citeste mai departe »
De Elena Poenaru | 5.3.2013 .
Parlamentarii cehi au votat, cu un scor la limită, să-l acuze pe preşedintele ceh Vaclav Klaus de înaltă trădare, relatează BBC.
Senatul a votat pentru trimiterea cazului preşedintelui în exerciţiu, al cărui mandat se încheie în curând, la Curtea Constituţională, care va decide dacă el se face sau nu vinovat de încălcarea Constituţiei atunci când a decis să acorde o amnistie de Anul Nou.
Măsurile de atunci au fost controversate, pentru că a fost vorba de mai multe cazuri de corupţie care au fost suspendate.
Mandatul de preşedinte al lui Klaus se va încheia joi,7 martie.
Un număr de 38 de senatori din Camera superioară, cu 81 de locuri, controlată de opoziţia de stânga, au votat pentru acuzarea preşedintelui, în timp ce 3o au votat împotrivă. Doar Senatul are această putere, potrivit sistemului legal din Cehia.
Cea mai gravă pedeapsă pe care o riscă este să-şi piardă funcţia prezidenţială, un rol pe care bărbatul în vârstă de 71 de ani oricum îl va încheia acum, la finalul a două mandate.
Decretul de aministiere de Anul Nou a inclus ştergerea pedepselor pentru mulţi prizonieri. Cel mai contestat lucru nu a fost însă hotărârea de a elibera circa 7.000 de prizonieri, care aveau pedepse de până la 1 an, sau de a anula toate pedepsele cu suspendare, ci aceea de a stopa procesele de aducere în judecată a cazurilor care trenează de mai mult de 8 ani.
Circa 12 cazuri mari de corupţie a unor personaje binecunoscute, în care era vorba de milioane de dolari în fraude şi mită, au fost
oprite. Printre altele, a fost vorba despre omul de afaceri Tomas Pitr, pentru fraudarea taxelor şi impozitelor, şi de fostul şef al Asociaţiei fotbaliştilor, Frantisek Chvalovsky, pentru înşelăciune.
Senatorii l-au mai acuzat pe Klaus că a încălcat Constituţia când a refuzat să ratifice tratate europene şi să aprobe numirea unor judecători, în ciuda deciziilor unor tribunale, care-l obligau sa facă acest lucru.