Președintele Iohannis participă la Consiliul European, unde “se va pronunţa pentru necesitatea regândirii proiectului european”

De Iulian Soare | 27.6.2016 .

Președintele Klaus Iohannis participă marți și miercuri la primul Consiliul European de după votarea ieșirii din UE a Marii Britanii, unde “se va pronunţa pentru necesitatea regândirii proiectului european”.

Comunicatul Adminsitrației Prezidențiale privind poziția pe care o avea România la summit:

“Preşedintele României va transmite un mesaj clar privind necesitatea unităţii şi solidarităţii Uniunii Europene, precum şi convingerea că numai printr-o acţiune comună şi în spiritul valorilor europene, Uniunea va putea depăşi şi răspunde cel mai bine provocărilor actuale.

În acelaşi timp, şeful statului va sublinia că România va rămâne ataşată proiectului european şi deplin angajată în ceea ce priveşte consolidarea şi adâncirea acestuia pe mai departe.

Preşedintele României se va pronunţa pentru necesitatea regândirii proiectului european. Astfel, va sublinia că recâştigarea încrederii populaţiei în viabilitatea Uniunii Europene este absolut esenţială, precum şi contracararea oricăror curente naţionaliste, extremiste, anti-europene, pentru a evita repetarea unui astfel de proces şi în cazul altor state membre ale Uniunii.

Referitor la procesul de negociere pe care îl va implica ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, şi la care România va lua parte, şeful statului va sublinia că România va apăra cu fermitate menţinerea egalităţii de drepturi între toţi cetăţenii Uniunii, inclusiv în ceea ce priveşte drepturile românilor care locuiesc şi lucrează în Marea Britanie.

Agenda reuniunii Consiliului European va cuprinde şi alte teme, precum migraţia, chestiuni economice şi aspecte legate de relaţiile externe ale Uniunii Europene.

În privința migrației, Preşedintele Iohannis va saluta accentul pus pe dimensiunea externă a migraţiei, o abordare pe care România a susţinut-o încă de la început pentru tratarea cauzelor profunde ale migraţiei şi va pleda pentru continuarea implementării Acordului dintre Uniunea Europeană şi Turcia.”

Popularii europeni – reuniune pentru o poziție comună. România nu participă

Tot marți,  înaintea ședinței Consiliului, la Bruxelles va avea loc și reuniunea liderilor PPE din Uniune, care va avea loc tot marți, unde se va discuta poziția comună referitoare la Brexit.

La întrunirea popularilor europeni participă șefi de state și de guverne, dar și lideri ai opoziției din țările membre. Pe lista reuniunii nu figurează niciun politician român ca participant.

Pe listă figurează Donald Tusk (președintele Consiliului European), Jean-Claude Juncker (președintele Comisiei Europene), Angela Merkel, Mariano Rajoy, Enda Kenny (Irlanda), Nicolas Sarkozy.

Din statele vecine vor fi prezenți liderii care ulterior vor participa și la Consiliul European: Viktor Orban (Ungaria), Boyko Borissov (Bulgaria) etc.

Eurodeputatul Cristian Preda le reproșează liderilor de la București că vor absenta de la summitul popularilor europeni, la care Reuniunea are loc înaintea Consiliul European.

“Mâine, înaintea ședinței Consiliului European, liderii PPE se reunesc la Bruxelles, pentru a-și coordona acțiunea. Din România nu participă nimeni, deși Klaus Iohannis a fost susținut în alegeri de PPE, iar Dacian Cioloș a fost afiliat la aceeași familie politică, în perioada în care era comisar. Nu e confirmat nimeni din România. E incredibil ce se petrece. Cum vrem să influențăm decizia, dacă ne auto-izolăm?”, scrie Cristian Preda, pe pagina sa de Facebook.

Președintele României este însă apolitic, așa încât nu poate participa la o reuniune politică, iar Dacian Cioloș nu este membru de partid, ci șeful unui cabinet de tehnicieni.

PPE a emis încă de săptămâna trecută un comunicat în care și-a explicat poziția față de Brexit, spunând că rămâne angajat în proiectul european și procesului de continuare a integrării în inetriorul UE27. De asemenea, președintele PPE, Joseph Daul, asigura în comunicat că grupul va apăra drepturile cetățenilor europeni care locuiesc în Marea Britanie.

FADERE cere președintelui și premierului să înceapă discuțiile cu Marea Britanie

Federaţia asociaţiilor de români din Europa (FADERE) le-a cerut duminică președintelui, Klaus Iohannis, și premierului, Dacian Cioloș, să înceapă de urgenţă discuţii cu Guvernul din Marea Britanie în care să negocieze situaţia românilor care au ales să lucreze în această ţară.

”Joi, în urma unui referendum, Marea Britanie a decis să iasă din Uniunea Europeană. În acest moment, în Marea Britanie locuiesc mai mult de 300.000 de români. Majoritatea dintre ei lucrează în specialităţi înalt calificate şi sunt apreciaţi de poporul englez. Am vorbit în ultimele zile cu mai mulţi români care s-au arătat îngrijoraţi de viitorul lor acolo.

Unii dintre ei chiar mi-au povestit că au fost agresaţi şi li s-a spus să plece în ţara lor dacă nu au cetăţenie engleză.

Este foarte important ca statul român să ia în serios situaţia acestei comunităţi şi să apere drepturile lor”, a declarat președintele asociației, daniel Tecu, citat într-un comunicat.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Mariana Bechir

Bursa de Valori București a fost promovată la statutul de piață emergentă. Ce înseamnă asta pentru finanțarea economiei

Compania globală de evaluare FTSE Russell a promovat Bursa de Valori București (BVB) și implicit România la statutul de piata emergentă secundară de la cel […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Prăbușire cu 21% a industriei auto germane – risc de pierderi de miliarde de lei în industria de echipamente auto din România

Producția auto din Germania ar putea scădea cu circa 21% în aces an, ceea ce ar putea duce la o scădere direct proportională a cererii […] ... 
Citeste mai departe »

Victor Bratu

Comisia von der Leyen vs. Comisia Juncker: Schimbare de echilibru în Europa

Președintele-ales al Comisiei Europene a anunțat marți noua structură a executivului european. României i-a fost atribuit, prin viitorul comisar Rovana Plumb, portofoliul de la Transporturi. […] ... 
Citeste mai departe »

Victor Bratu

Fără precedent: România cere amânarea proceselor de la CEDO – nu mai are aparat care să o reprezinte

Ministrul de Externe, Ramona Mănescu, a solicitat Curții Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului (CEDO), amânarea cauzelor programate pentru începutul lunii septembrie, pentru că nu mai […] ... 
Citeste mai departe »

Victor Bratu

Întâlnirea Klaus Iohannis – Donald Trump. Mesajele transmise de Administrația americană și explicate de șeful statului român

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, marţi, la Casa Albă, de omologul său american, Donald Trump. Este pentru a doua oară, după întâlnirea din iunie […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »