Preşedintele RBS: O ţară mică va ieşi din zona euro

De Bogdan Sava | 22.12.2011 .

Philip Hampton, preşedintele RBS

Preşedintele Royal Bank of Scotland (RBS), Philip Hampton, anticipează că “o ţară mică” va ieşi din zona euro, eveniment care ar invenstifica presiunile asupra sistemului bancar global, potrivit MEDIAFAX.

“Cred că este probabil ca o ţară, una mică, să iasă. Ar putea fi oricare dintre ele, deoarece cred că unele decizii vor fi determinate de evenimente politice în aceeaşi măsură ca situaţia economică, neliniştea socială, şi alte astfel

buy lasix without rx

de lucruri. Dar cred că există o şansă foarte mare ca una dintre ţări să iasă”, a afirmat Hampton într-o emisiune care va fi difuzată joi la postul Sky News.

Băncile europene au accesat miercuri un volum record de finanţare de la Banca Centrală Europeană (BCE), de 489 miliarde euro, în cadrul primei scheme de lichiditate pe trei ani, la dobânzi foarte reduse, de 1%, derulată de instituţie pentru a calma tensiunile de pe pieţele de credit.

Măsura luată de BCE a fost întâmpinată iniţial cu optimism de pieţe, datorită speranţelor că băncile vor folosi banii pentru a cumpăra obligaţiuni de stat ale ţărilor de la “periferia” zonei euro, calmând tensiunile generate de criza datoriilor de stat.

Optimismul s-a risipit însă rapid, deoarece analiştii şi investitorii cred că băncile vor prefera să-şi consolideze situaţiile financiare şi capitalul cu “banii ieftini” de la BCE, fără a sprijini economia şi pieţele de obligaţiuni.

zp8497586rq

Comentariile sint inchise.

DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »