Prima “notă de plată” pentru revoltele din Turcia: Pierderi neestimate încă pentru turism și pagube de peste 40 de milioane de dolari

De Luminita Bogdan | 5.6.2013 .

Protestele antiguvernamentale care au cuprins Turcia în ultima săptămână au provocat pagube estimate până acum de autorități la aproape 40 de milioane de dolari, dar “nota de plată” finală va fi fără îndoială mult mai ridicată pentru economia turcă, în condițiile în care revoltele au început să provoace pierderi atât în industria turistică, cât și la Bursa din Istanbul.

Ministrul turc de interne, Muammer Guler, a anunțat într-o reuniune a Parlamentului, că evenimentele din ultimele zile au provocate până acum pagube estimate la aproximativ 70 milioane de lire turceşti (aproximativ 40 milioane de dolari).

Ministrul a adăugat că, de la începutul protestelor, în Turcia au avut loc 603 demonstraţii în 77 din cele 81 de provincii turceşti, iar în perioada revoltelor au fost avariate, într-o măsură mai mare sau mai mică, 280 de birouri şi magazine, şase agenţii guvernamentale, 106 maşini de poliţie şi 207 de autoturisme particulare, precum şi 11 clădiri aparţinând Partidului Justiţiei şi Dezvoltarii (AKP,aflat la guvernare).

Rezervări la hoteluri, anulate

Demonstrațiile au început, de asemenea, să afecteze și sectorul turistic, care a înregistrat în ultimele zile anularea până la 40 % din rezervările hoteliere din provincia Istanbul. Timur Bayindir, preşedinte al unei asociaţii în domeniu, a declarat pentru cotidianul Milliyet, că se aşteaptă pierderi mari, în condițiile în care luna iunie era, în mod normal, foarte rentabilă pentru sectorul turismului.

La rândul său, Federaţia proprietarilor de hoteluri a semnalat că, în întreaga ţară, anulările au ajuns deja la 10% din cauza imaginii pe care o transmit manifestaţiile. Numeroase ţări, atât occidentale, cât şi din Orientul Mijlociu, le-au recomandat cetăţenilor lor să evite călătoriile în Turcia, în urma protestelor antiguvernamentale.

Și Bursa de la Istanbul a înregistrat în urma declanșării protestelor cele mai mari pierderi din 2001, cu o scădere de 8%, iar lira turcă s-a depreciat atât faţă de dolar, cât şi faţă de euro.

Directorul general Ergun Ozen a precizat că fonduri în valoare de 35-40 milioane de lire turceşti (18,6-21,2 milioane de dolari) au fost retrase în ultima săptămână, dintr-un total de 95 de miliarde de lire, în timp ce aproximativ 1.500 din cele 8,5 milioane carduri de credit Garanti au fost anulate, scrie cotidianul Hurriyet.

În pofida crizei globale, economia Turciei a încheiat anul 2010 cu o creștere de 8,9%, însă în 2012 ritmul de creștere a încetinit la 2,2%. Turcia se află pe locul 16 în clasamentul celor mai puternice economii din lume și pe locul șase în Europa, potrivit autorităților turce, care vizează locul 10 până în 2023.

De aproape o săptămână, în Turcia au loc proteste antiguvernamentale, care au început la Istanbul cu o acţiune în apărarea parcului Gezi din centrul oraşului, pe care autorităţile intenţionau să-l distrugă pentru a ridica un centru comercial. Protestatarii se opun, de asemenea, islamizării ţării şi acuză de autoritarism puterea de la Ankara. Două persoane şi-a pierdut viaţa şi alte peste 4.000 au fost rănite, în timp ce alte câteva sute au fost rănite, în urma protestelor din Turcia.

După o nouă noapte de mobilizare şi de violenţe în mai multe oraşe din Turcia, una dintre cele mai mari centrale sindicale ale ţării, Confederaţia sindicatelor din sectorul public (KESK), a decis să sprijine mişcarea declanşând o grevă de două zile.

Președintele turc respinge asemănările cu “primăvara arabă”

În absența premierului Erdogan, aflat în turneu în țările din Magreb, unde vizează în special semnarea de contracte energetice cu țările din regiune, preşedintele Turciei, Abdullah Gul, a afirmat marţi seara că protestele împotriva realizării unui proiect de dezvoltare în Parcul Gezi din Piaţa Taksim, în Istanbul, sunt diferite de protestele care au izbucnit în Orientul Mijlociu.

”Protestele din Parcul Gezi nu înseamnă ‘Primăvara turcă’. Incidentele din Parcul Gezi sunt de departe mult mai diferite decât incidentele din Orientul Mijlociu. Puteţi vedea în Orientul Mijlociu ţări unde există dezbateri referitoare la drepturile şi libertăţile fundamentale. În acele ţări nu există alegeri libere, opinia publică nu este reflectată şi instanţele judiciare nu sunt la standarde occidentale”, a declarat preşedintele Gul într-o declaraţie postată pe site-ul său oficial.

Subliniind că Turcia este în proces de negocieri cu Uniunea Europeană, preşedintele Gul a afirmat că ţara sa nu va da înapoi niciodată de la situaţia actuală. „Turcia este o ţară care crede în democraţie, statul de drept şi justiţia funcţionează. Pot exista preocupări referitoare la mediu. Pot exista oameni care militează pentru protecţia mediului ori pentru drepturile animalelor. Opiniile diferite ar trebui să fie respectate. Toate acestea sunt probleme obişnuite care sunt întâlnite în ţările dezvoltate. În urmă cu doi ani, la Londra au fost incendiate maşini, au fost jefuite magazine şi au fost rănite persoane, din cauza unor probleme similare. Opiniile diferite ar trebui să fie respectate. Nimeni n-ar trebui să aibă îndoieli în legătură cu viitorul Turciei”, a afirmat preşedintele Gul. Brutalitatea cu care poliţia a intervenit împotriva manifestanților, larg evocată pe reţelele sociale din Turcia, a provocat numeroase critici în ţările occidentale, în special în SUA, Franţa şi Marea Britanie.

Mii de persoane s-au adunat și miercuri după-amiază în Piaţa Taksim din Istanbul, în a şasea zi de proteste, cerând demisia şefului guvernului de la Ankara. Un grup de protest intitulat “Taksim Solidarity” a cerut guvernului să abandoneze planurile de reamenajare a unui parc din Istanbul şi demiterea guvernatorilor şi a şefilor poliţiei pe care îi acuză de violenţele înregistrate în Turcia în ultimele zile.

Membrii grupului au declarat că au transmis cererile lor – inclusiv cele privind eliberarea manifestanţilor arestaţi, oprirea folosirii de către poliţie a gazelor lacrimogene şi eliminarea obstacolelor în privinţa libertăţii de exprimare – vicepremierului Bulent Arinc, în cadrul unei întâlniri cu acesta, la Ankara.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Adrian N Ionescu

Nou mecanism de preluare a migranților de pe Mediterană. Premierul italian: Statele care nu participă trebuie să sufere mult financiar

Italia negociază cu celelalte state membre un sistem temporar de ”repartizare automată” a migranţilor salvaţi pe Mediterană, a confirmat joi o sursă diplomatică de la […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Belgianul propus comisar european pentru Justiție, acuzat de corupție și spălare de bani

Ministrul de Externe belgian, Didier Reynders (foto), propunerea pentru portofoliul Justiției în Comisia Europeană, este acuzat de corupție și spălare de bani în Republica Democrată […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Iranul amenință că bazele şi aeronavele americane din regiune se află în raza de acţiune a rachetelor sale

Un comandant al Gardienilor Revoluţiei din Iran a avertizat duminică dimineaţa că bazele militare şi aeronavele Statelor Unite din regiune se află în raza de […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Guvernul ucrainean a anulat contractul câștigat de o companie americană pentru exploatarea zăcămintelor din Marea Neagră

Noul guvern al Ucrainei a anulat contractul pentru exploatarea de gaze şi petrol offshore din Marea Neagră, acordat de precendentul executiv unei subsidiare a grupului […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Autoritățile turce au ordonat arestarea a încă 223 de militari în legătură cu puciul de acum 3 ani

La trei ani de tentativa de puci și după arestarea a mii de persoane acuzate de legături cu organizația lui Fethullah Gulen, autoritățile de la […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »

Donald Trump și-a anulat vizita în Danemarca deoarece premierul Mette Frederiksen respinge ideea vânzării Groenlandei

Preşedintele SUA, Donald Trump, și-a amânat întrevederea cu premierul danez Mette Frederiksen, fixată pentru începutul lunii septembrie, după ce şefa Guvernului de la Copenhaga a […] ... 
Citeste mai departe »