Priorităţile comisarului Corina Creţu: Calitatea în formularea priorităţilor de cheltuire a banilor UE şi a proiectelor şi simplificarea procedurilor

De Anne-Marie Blajan | 23.10.2014 .

Corina Creţu şi-a prezentat miercuri, pe blog, după votul din plenul Parlamentului European, priorităţile mandatului său la conducerea portofoliului de dezvoltare regională.

Comisarul european nominalizat de România se va concentra pe trei direcţii importante, enunţate, de altfel, şi în cadrul audierii din PE, din 1 octombrie:

  1. Calitatea programelor operaţionale
  2. Creşterea capacităţii instituţionale a statelor membre, care să se traducă şi printr-o mai bună calitate a proiectelor
  3. Simplificarea procedurilor şi reducerea birocraţiei

Corina Creţu a detaliat, pe blog, cele trei obiective principale ale politicii regionale care nu este, potrivit viziunii noului comisar, “un simplu transfer de fonduri de la regiunile mai dezvoltate către regiunile mai puţin dezvoltate”.

“În Uniune nu există state sembre care doar plătesc, aşa cum nu există state membre care doar beneficiază”, argumentează comisarul Creţu.

Programe operaţionale de calitate

Chaia ieşirii din criză este, potrivit Corinei Creţu, programele operaţionale de calitate, care se află acum în negocierea dintre statele membre şi Comisia Europeană. Acestea “vor determina investiţiile publice europene pentru următorii şapte ani”.

“Vreau să spun răspicat: calitatea programelor nu trebuie şi nu va fi compromisă – trebuie să fim siguri că ele au impact economic. Avem nevoie să traducem bunele intenţii bune din acordurile de parteneriat în realităţi operaţionale care pot aduce schimbare. Trebuie să ne asigurăm că proiectele sunt adoptate la timp, fără să compromitem calitatea lor”, susţine, pe blog, comisarul pentru dezvoltare regională.

În acest context, Corina Creţu afirmă că directoratul pe care îl conduce va căuta “noi căi pentru a creşte absorbţia fondurilor europene de către statele membre, prin transferul de bune practici dinspre state precum Polonia şi Portugalia către state precum Romania şi Bulgaria”.

O cheltuire de calitate a banilor europeni – proiecte de calitate

Perioada 2014-2020 nu va fi una oarecare, susţine comisarul, ci este una în care fiecare euro trebuie folosit “cu chibzuinţă”. Corina Creţu subliniază importanţa unor proiecte de calitate finanţate din bani europeni.

“Pentru a reuşi, avem nevoie ca fiecare Stat Membru să folosească din plin instrumente financiare inovatoare, cum ar fi împrumuturile şi garanţiile în locul granturilor, pentru a putea finanţa mai multe proiecte, pentru a potenţa investiţiile private şi pentru a crea noi locuri de muncă”, a spus aceasta.

Aşa cum s-a angajat în faţa eurodeputaţilor care au audiat-o, Corina Creţu pune accentul pe capacitatea instituţională din statele membre şi afirmă, din nouă, că aceasta este chiar mai importantă decât banii pe care îi primesc ţările UE.

“Intenţionez să pun la dispoziție toată asistenţa tehnică şi instituţională de care va fi nevoie pentru a facilita apariţia unor proiecte de calitate”, mai spune comisarul.

Simplificarea procedurilor şi reducerea birocraţiei

” Avem nevoie de simplificarea procedurilor şi a birocraţiei, cu păstrarea unei bune gestiuni administrative şi financiare şi unei politici strice de toleranţă zero pentru fraudă”, spune, din nou, Corina Creţu.

Comisarul pentru politici regionale vede în domeniul pe care îl conduce politica de investiţii a Uniunii Europene, pentru creştere ecnomomică şi crearea de locuri de muncă. Se bazează în această afirmaţie pe experienţa personală.

“Am trăit cea mai mare parte a vieţii mele într-o ţară care s-a bucurat de o creştere economică impresionantă graţie instrumentelor de pre-aderare ale UE și am văzut cu ochii mei efectele pe care politicile de coeziune le au asupra vieţilor oamenilor obişnuiţi”, a mai spus Corina Creţu.

Citiţi şi:

Comisia Juncker – votată cu modificări de ultimă oră la portofolii. Scopul noii echipe: Să pună Europa în mişcare

Examenul comisarilor/ Corina Creţu: Suspendarea fondurilor UE pentru lipsa reformelor structurale este ultimul pas dintr-o serie de avertismente

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »