Problemele economice ale Franţei se adâncesc

De Elena Poenaru | 11.8.2013 .

Franţa a raportat o scădere a producţiei în luna iunie, ceea ce ridică semne de întrebare în privinţa redresării economice, scrie Euronews.

Declinul neaşteptat al producţiei industriale, cu 1,4% faţă de luna anterioară, contrastează cu datele recente mai pozitive şi încrederea investitorilor, relevată de sondajele de opinie, care sugerau că cea de-a doua economie ca mărime din zona euro începe să iasă din recesiune.

Contractarea economică s-a produs din cauta scăderii producţiei de bunuri agricole şi alimentare, ca şi a producţiei energetice şi miniere.

În luna aprilie, producţia industrială a crescut, ceea ce a dus la o creştere a încrederii mediului de afaceri, iar preşedintele Francois Hollande a făcut previziuni optimiste legate de sănătatea economiei din ultimele săptămâni, spnând că “redresarea economică e aici”.

Dar cererea foarte scăzută de pe piaţa internă, încă, opreşte creşterea economică.

Iar consumatorii, firmele şi FMI au avertizat guvernul socialist că planurile sale de a creşte taxele, din nou, anul viitor, vor sufoca recuperarea fragilă de pînă acum.

Companiile sunt îngrijorate, în mod special, de perspectiva creşterii taxelor, ca parte a modificării sistemului de pensii, plan pe care guvernul speră să-l aplice până la finalul acestui an.

În evaluarea anuală a politicilor economice ale Franţei, FMI a avertizat că firmele şi consumatorii se opresc de la a cheltui, ceea ce este foarte important pentru redresarea economică, din cauza îngrijorării că taxele vor continua să crească.

Deşi Hollande a promis că va menţine noile taxe la un nivel minim, guvernul vrea să aducă la buget cel puţin 6 miliarde de euro, în cadrul bugetului pe 2014, care urmează a fi aprobat în septembrie în Parlament.

Aceste sume vor fi adunate din noile taxe de 30 de miliarde de euro, echivalentul a 1,5% din PIB, impuse economiei de două trilioane de euro de anul acesta.

Taxele şi impozitele din Franţa sunt deja printre cele mai ridicate din lume. Cu un procent de 44,2% din PIB, este doar în urma Danemarcei şi Suediei, dintre cele 34 de ţări membre ale Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »