Proteste în Franța, după prezentarea reformei bacalaureatului

De Victor Bratu | 18.2.2018 .

Sute de liceeni au protestat la sfârșitul săptămânii în Franța, după ce ministrul Educației, Jean-Michel Blanquer, a anunțat miercuri reforma examenului de bacalaureat.

Examen considerat sacrosant, introdus prin decret de către Napoleon, în 1808, bacalaureatul nu mai răspunde însă nevoilor moderne de formare, potrivit preşedintelui Emmanuel Macron, care vrea să introducă o reformă majoră în domeniu, relatează AFP.

Noul bacalaureat, a cărui primă sesiune va avea loc în 2021, nu va mai conţine decât patru probe scrise, în loc de opt, precum şi un mare examen oral.

Bacalaureatul  a devenit “un monstru organizaţional” și nu pregăteşte suficient elevii pentru continuarea studiilor, conform unui raport privind reformarea acestuia sa.

AFP amintește că numeroase guverne franceze care au încercat să reformeze bacul şi-au rupt dinţii în acest examen criticat, dar emblematic, așa cum s-a întâmplat în 2005 când liceenii au ieșit în stradă pentru a se opune unei astfel de încercări.

Reforma ar urma să apropie bac-ul francez de modelele mai puţin specializate ale vecinilor săi.

Potrivit lui Jean-Michel Blanquer, examenul şi cele patru probe scrise vor reprezenta 60% din nota finală de bacalaureat.

Cele 40% rămase vor proveni din aşa-numitul “control continuu” şi notele şcolare (10%), “pentru a pune în valoare regularitatea muncii elevului”.

“Controlul continuu” înseamnă o serie de “probe comune” semestriale care pot avea loc în decembrie, ianuarie sau aprilie. Subiectele vor fi extrase dintr-o bancă naţională de subiecte, iar lucrările vor fi corectate de alţi profesori decât cei ai elevului.

Ministrul a anunţat eliminarea seriilor L (literar), ES (economic şi social) şi S (ştiinţific) pentru bacalaureat. “Vrem să oferim mai multă decizie elevilor şi să evităm ierarhiile artificiale între serii”, a declarat el în cadrul unei conferinţe de presă.

În locul seriilor L, ES şi S, elevii vor urma un trunchi comun şi vor alege trei materii aşa-numite “specialităţi” în primul an, care vor fi reduse la două în anul terminal.

În trunchiul comun figurează franceza, filosofia, istoria-geografia şi învăţământul moral şi civic, două limbi de circulaţie, sportul şi o nouă disciplină intitulată umanism ştiinţific şi digital.

Printre “specialităţi” se află matematicile, fizica-chimia, ştiinţele vieţii şi ale Pământului, istoria-geografia şi geopolitica, ştiinţele economice şi sociale, umanism-literatură-filosofie, limbi şi literaturi străine, ecologie-agronomie şi teritorii, arte, ştiinţe din domeniul ingineriei, digitale şi informatice.

Această reformă, promisă de Emmanuel Macron în cadrul campaniei electorale, intervine aproape în paralel cu cea privind intrarea la universitate, care se va aplica la începerea anului universitar 2018.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »