Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

De Iulian Soare | 23.8.2019 .

23 august 1939: Viaceslav Molotov, ministrul rus de externe, semnează Pactul negociat de Rusia sovietică și Germania nazistă, la Kremlin. În spatele lui stau omologul german, Joachim von Ribbentrop (stânga), și liderul sovietic Iosif Stalin (centru)

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să îl expună, public, de Arhiva Federală, odată cu împlinirea a 80 de ani de la semnarea lui la Moscova, la 23 august 1939.

Publicarea protocolului secret  a sporit diviziunile între ruşii care cred că URSS nu avea la acea vreme altă alternativă decât să încheie acest pact cu Germania nazistă şi cei care consideră că documentul l-a ajutat pe Hitler să invadeze Polonia şi să declanşeze al Doilea Război Mondial, relatează agenţia EFE într-o corespondenţă transmisă joi de la Moscova, preluată de Agerpres.

Germania nazistă, dezinteres total față de Basarabia

Uniunea Sovietică şi Germania „au discutat în deplină confidenţialitate chestiunea delimitării sferelor de interese de ambele părţi ale Europei de Est”, scrie negru pe alb în documentul expus în aceste zile în capitala rusă.

Documentul, cunoscut şi ca „Pactul Commu-nazi” (asociere a termenilor „comunism” şi „nazism”), cuprinde trei clauze, respectiv împărţirea Finlandei şi a celor trei state baltice (Lituania, Letonia, Estonia), o clauză privind Polonia, ce prevede inclusiv posibila ei dispariţie ca stat independent, şi una privind Basarabia.

Conform surselor istorice, Germania şi-a declarat totalul dezinteres faţă de teritoriul Basarabiei, dorit de sovietici, şi astfel nu a avut obiecţii faţă de eventuale modificări ale graniţei aici în favoarea Uniunii Sovietice.

„Stalin purta negocieri cu Anglia şi Franţa privind necesitatea unei apărări colective împotriva Germaniei, dar el a înţeles că Hitler îi va da ceea ce Occidentul nu era dispus să-i dea: statele baltice şi Polonia”, a comentat Nikita Petrov, istoric în cadrul organizaţiei pentru drepturile omului „Memorial”.

Societatea rusă, divizată în privința Pactului Ribbentrop-Molotov

Totuşi, publicarea acestui document istoric nu a făcut ca vreuna dintre taberele formate în rândul cetăţenilor ruşi să-şi modifice opiniile, ba dimpotrivă, ele îşi susţin cu şi mai multă înverşunare punctele de vedere, fiind vorba despre rolul URSS într-un conflict în care au murit peste 26 de milioane de ruşi.

„Chiar și în ziua de azi, tot ce se întâmplă în Ucraina şi în Polonia sunt ecouri ale acelui eveniment istoric, care încă nu a fost lămurit, nici explicat, nici nu a primit o apreciere istorică definitivă”, spune liderul liberal rus Grigori Iavlinski.

„Uniunea Sovietică are aceeaşi responsabilitate ca şi Germania pentru declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial”, insistă istoricul Nikita Petrov.

Preşedintele Vladimir Putin s-a implicat şi el în controversă și a dat asigurări că Stalin s-a văzut obligat să încheie pactul cu diavolul, adică cu Hitler, după ce Anglia şi Franţa au refuzat să formeze o coaliţie antinazistă. Conform acestei versiuni, URSS a semnat pactul pentru a-şi garanta securitatea, întrucât nu era pregătită să facă faţă armatei germane, astfel că prin decizia sa ar fi căutat doar să câştige timp.

Aceasta este şi poziţia susţinută de istoriografia oficială rusă, care acuză de revizionism pe oricine pune la îndoială intenţiile lui Stalin, în pofida faptului că, după ce Germania a invadat Polonia, la 2 septembrie, Armata Roşie a făcut acelaşi lucru două săptămâni mai târziu.

Dar istoricul Nikita Petrov remarcă faptul că „istoricii Kremlinului continuă să pretindă că URSS nu a făcut nimic oribil, deşi protocolul este o încălcare a dreptului internaţional. Rusia nu doreşte să recunoască această crimă internaţională pentru că ea continuă să o comită, prin anexarea Crimeei şi ingerinţa în Ucraina”, adaugă el.

„Noi, rușii, nu dorim să ne privim în oglinda istoriei”

Conform versiunii sovieticilor, războiul a început oficial odată cu invazia germană din 22 iunie 1941, deşi URSS s-a folosit de pactul Ribbentrop-Molotov pentru a invada Finlanda în noiembrie 1939, pentru a ocupa Basarabia şi a instala guverne marionetă în statele baltice, precum şi pentru a ucide 22.000 de militari polonezi la Katyn între 1940 şi 1941.

Însă există mai mulți istorici ruşi care consideră că Stalin nu doar că nu a câştigat timp prin semnarea acestui pact, dar nici nu a reuşit să pregătească armata pentru o posibilă agresiune după ce în 1937 epurase aproape în întregime corpul de ofiţeri superiori, respectiv generalii şi comandanţii de divizii.

„Noi, ruşii, nu dorim să ne privim în oglinda istoriei”, deplânge Nikita Petrov.

Istorici occidentali, inclusiv germani, condamnă pactul și sunt de părere că Stalin, disperat fiind să evite un război, i-a dat aripi celui de-al Treilea Reich să transforme în realitate visul de a-şi extinde „spaţiul vital”.

Ca o dovadă că rănile încă nu s-au închis, organizaţia Memorial a convocat pentru vineri la Moscova un marş între ambasadele celor trei state baltice, ţări pentru care Pactul Ribbentrop-Molotov a însemnat intrarea lor forţată pe orbita comunistă şi mai mult de o jumătate de secol de jug sovietic.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »