Putin cere Ucrainei să îşi regândească opţiunea de a se alătura Uniunii Europene

De Elena Poenaru | 30.7.2013 .

Preşedintele rus Vladimir Putin (foto) a cerut Ucrainei să cântărească atent avantajele aderării la blocul regional asiatic, faţă de planurile de a se apropia de Uniunea Europeană, în timpul unei vizite pe care a făcut-o la Kiev, potrivit EurActiv.

Putin s-a referit la istoria comună a celor două ţări, pentru a aminti Ucrainei care sunt potenţialele beneficii ale unei alianţe mai apropiate cu Rusia, cu doar câteva luni înaintea unui summit ce va avea loc în capitala Lituaniei, Vilnius, unde Kievul speră să semneze un acord important cu UE.

“Există o competiţie dură pe pieţele globale. Şi sunt sigur că majoritatea dintre voi realizează faptul că, doar prin alăturarea forţelor, putem fi competitivi şi putem câştiga împreună această luptă”, a spus Putin într-o conferinţă, la Kiev.

Preşedintele rus a vizitat Ucraina cu ocazia aniversării a 1.025 de ani de la botezul ortodox, în masă, al ucrainielor, care a consolidat statul medieval din care s-a dezvoltat ulterior marele imperiu rus.

Putin a făcut referire la cifre, care arată că relaţiile comerciale dintre Rusia şi Ucraina au scăzut cu 18%, în primul trimestru al acestui an, în timp ce comerţul în interiorul blocului unic post-sovietic au crescut cu 2-3%.

Rusia se opune încercării Ucrainei de a se îndrepta spre UE şi a cerut ca Ucraina să se alăture Uniunii Vamale Eurasiatice, sugerând că ar putea primi reduceri la aprovizionare cu gaze, de care Ucraina depinde în mare măsură şi care sunt cumpărate, în prezent, “la preţuri exorbitante”.

Dar planurile Kievului privind acordurile comerciale şi politice de asociere cu UE, pe care speră să le semneze în noiembrie, vor exclude această posibilitate de a avea un acord de liber-schimb cu blocul fost sovietic.

Deşi Putin a subliniat că Moscova “va respecta decizia partenerilor, prietenilor şi fraţilor ucrainieni, oricare ar fi aceasta”, Kievul nu poate ignora riscul unei eventuale răzbunări din partea Rusiei, principala piaţă pentru exporturle ucrainiene, de exemplu prin restricţii comerciale.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »