Putin & Trump după peste 2 ore de discuții: Un armistițiu fragil în Siria – singurul rezultat concret al „alchimiei pozitive” din prima întâlnire

De Adrian N Ionescu | 8.7.2017 .

Prima întâlnire dintre președinții SUA și Rusiei nu s-a finalizat decât cu un acord de încetare a focului în sud-vestul Siriei, acesta fiind singurul rezultat concret după o întâlnire care a durat mai mult de două ore.

Întâlnirea a avut loc cu prilejul reuniunii G20 de la Hamburg, iar discuțiile dintre Donald Trump și Vladimir Putin au beneficiat de „o alchimie pozitivă”, potrivit secretarului de stat american Rex Tillerson, citat de Reuters.

Au fost abordate mai toate problemele globale și bilateral. „Au fost atâtea subiecte pe masă (…) Aproape toate au fost abordate (…) Nici unul, nici celălalt nu doreau să pună capăt” reuniunii, a spus Rex Tillerson. A încercat prima doamnă Melanie Trump, dar fără succes, relatează secretarul de stat al SUA.

Doar două dintre toate subiectele abordate s-au concretizat în rezultate:

  • Cei doi șefi de stat au ajuns la un accord privind Siria, dar Vladimir Putin a convenit și cu fostul președinte Barack Obama un accord similar, care s-a dovedit fără valoare „aproape imediat după aceea”.
  • Donald Trump și Vladimir Putin au decis să depășească problema amestecului Rusiei în alegerile americane, după ce cel dintâi l-a provocat pe cel din urmă, iar Vladimir Putin a negat cu tărie, potrivit relatării lui Rex Tillerson. Donald Trump a acceptat explicația omologului său rus că „acuzațiile, susținute de serviciile secrete americane, sunt false”, potrivit ministrului de externe rus Serghei Lavrov, citat de Reuters.

Atitudinea lui Donald Trump pare să fi devenit conciliantă după ce, miercuri, a cerut cu fermitate Rusiei să nu mai destabilizeze situația în Ucraina și să nu mai susțină regimurile la putere din Siria și Iran, care ar fi, de fapt dușmanii tuturor.

„Cred că este bine. Ne așteptăm ca o mulțime de lucruri positive să se întâmple pentru Rusia, pentru SUA și pentru oricine este interesat”, a declarat Donald Trump reporterilor, de lângă Vladimir Putin, spunându-I acestuia că este o onoare să-l întâlnească.

1-0 pentru Putin?

Explicațiile președintelui rus a nemulțumit deja oponenții de acasă ai lui Donald Trump.

„Ofensiva de a compromite integritatea procesului nostru electoral nu poate și nu trebuie să fie o zonă unde suntem de acord că nu suntem de acord”, a declarat liderul democrat Chuck Shumer.

În fapt, „Donald Trump nu a obținut nimic altceva (în afară de negația rusă privind amestecul în alegerile americane și acordul privind Siria). În cele două ore, Trump nu l-a făcut pe Putin să plătească nici un preț pentru invazia Ucrainei, pentru amabilitatea pentru dicatorul Bashar al Assad, penrtu ineficacitatea combaterii Statului Islamic sau pentru susținerea regimului din Iran”, notează Bloomberg.

Cât privește programul nuclear al Coreeei de Nord, președintele rus se limitase deja să spună că trebuie „să ne păstrăm sângele rece”, după întrevederea de vineri cu omologul său sud-coreean Moon Jae-In.

Rusia a blocat joi, la ONU, un proiect american de declaraţie în care se cerea adoptarea de ‘măsuri semnificative’ împotriva Coreei de Nord. Moscova a argumentat inclusiv prin faptul că racheta lansată marţi de Phenian era una cu rază medie, nu intercontinental, în ciuda opiniei SUA şi ONU.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »