Rămășițele pământești ale fostului președinte polonez Kaczynski vor fi exhumate

De Mariana Bechir | 15.10.2016 .

Jaroslaw Kaczynski (foto), lider al partidului polonez Lege și Justiție (PiS), a anunțat sâmbătă că rămășițele pământești ale fratelui său geamăn, fostul președinte Lech Kaczynski, decedat în urma prăbușirii avionului său în 2010 la Smolensk, în estul Rusiei, vor fi exhumate în cadrul anchetei privind tragedia soldată cu moartea celor 96 de pasageri aflați la bordul aparatului de zbor, transmite AFP.

”Sunt de acord cu decizia Parchetului cu privire la exhumări. În ceea ce privește rămășițele pământești ale fratelui meu, termenele au fost deja fixate. Va fi una dintre primele exhumări, dacă nu chiar prima”, a declarat Jaroslaw Kaczynski într-un interviu publicat de site-ul de știri Onet.

El a calificat drept ”scandaloasă’”ancheta desfășurată de precedentul guvern de la Varșovia, condus de liberali.

După ce PiS a câștigat anul trecut alegerile parlamentare din Polonia, noul guvern a decis să redeschidă investigația privind accidentul de la Smolensk.

Lech Kaczynski și soția sa, Maria, sunt înmormântați în cripta Castelului regal Wawel de la Cracovia, unde sunt îngropați regii polonezi și mareșalul Jozef Pilsudski, părintele independenței Poloniei în 1918.

Concluzia anchetei efectuate de Rusia a fost aceea că avionul s-a prăbușit din cauza unei erori de pilotaj, în timpul aterizării în condiții de ceață densă, probabil și ca urmare a presiunilor exercitate de unii membrii ai delegației asupra piloților pentru a ateriza la Smolensk, în pofida vizibilității reduse.

Delegația poloneză se deplasa la Smolensk pentru a asista la comemorarea a 70 de ani de la masacrul de la Katyn.

Comisia poloneză de anchetă, care a investigat accidentul în perioada când premier era Donald Tusk, a exclus teza atentatului, dar a acuzat și doi controlori de trafic aerian ruși că au comis erori.

Rusia atribuie vina integral echipajului avionului polonez, însă refuzul ei de a preda Poloniei resturile avionului a alimentat constant speculațiile.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »