Raport GRECO: Percepţia privind nivelul redus al corupţiei poate fi înşelătoare. Recomandările pentru România

De Victor Bratu | 25.6.2019 .

Percepţia publică privind un nivel redus al corupţie în anumite ţări ar putea fi înşelătoare, arată un raport al GRECO publicat marţi și care conține o serie de recomandări adresate unor ţări precum România şi Polonia. Recomandările GRECO nu sunt opționale, a atras atenția Thorbjørn Jagland, secretarul general la Consiliul Europei, marți, la prezentarea documentului.

În raportul său anual, Grupul statelor împotriva corupției (GRECO, din cadrul Consiliului Europei) analizează măsurile pe care le-au luat cele 49 de state membre împotriva corupţiei în 2018, cu referire specială la parlamentari, judecători şi procurori.

“Corupţia are consecinţe devastatoare pentru drepturile omului, pentru democraţie şi statul de drept. Statele membre au făcut progrese pentru a adopta măsuri prin care să prevină şi să combată corupţia, însă multe altele rămân de făcut. Recomandările GRECO nu sunt opţionale. Guvernele, parlamentarii şi alte autorităţi naţionale trebuie să îşi arate angajamentul în lupta împotriva corupţiei prin implementarea deplină a recomandărilor GRECO”, a declarat Thorbjørn Jagland, secretarul general la Consiliul Europei, citat de Mediafax.

Marin Mrčela, preşedintele GRECO, a declarat că “nicio ţară nu este imună la corupţie. Toate ţările, indiferent de poziţia lor pe indexul de percepţie, sunt obligate să ia măsuri concrete pentru a preveni şi combate corupţia”.

În cazul României, raportul GRECO notează că a fost făcută o serie de recomandări privind reformele justiţiei:

GRECO este de asemenea îngrijorat de obiectivele unor anumite amendamente la unele proiecte de drept penal şi la procesul legislativ iniţiat în decembrie 2017 şi la potenţialul acestora de a avea un impact negativ asupra eforturilor ţării privind anticorupţia.

Instituţia anunţă că urmează să analizeze implementarea recomandărilor de către România în iunie 2019.

România se află printre ţările cu numărul cel mai mare de recomandări GRECO neimplementate sau implementate doar parţial.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »