Războiul drogurilor la Marsilia: O deputată cere intervenţia armatei

De Iulian Soare | 31.8.2012 .

Un val de regări de conturi la Marsilia (sud-est) a determinat o aleasă din cel de al doilea cel mai important oraş din Franţa să solicite joi intervenţia armatei în vederea restabilirii ordinii – potrivit MEDIAFAX.

Guvernul, care a exclus categoric această opţiune, urmează să se întrunească într-o şedinţă la 6 septembrie, cu scopul să elaboreze un “program de acţiune pentru aglomeraţia urbană de la Marsilia”.

Premierul Jean-Marc Ayrault a anunţat această şedinţă joi, la o zi după înregistrarea celei de a nouăsprezecea reglări de conturi de la începutul anului, în regiunea Marsiliei, al doilea cel mai important oraş din ţară.

Un bărbat în vârstă de 25 de ani a fost ucis cu o rafală de Kalaşnikov miercuri seara, ridicând la 14 numărul persoanelor ucise în oraş în cursul acestor reglări de conturi, pe fondul traficului de droguri, de la începutul anului, şi la 19 numărul persoanelor ucise în regiune în această perioadă.

O deputată socialistă, Samia Ghali, primar al unui arondisment din Marsilia, a solicitat intervenţia armatei pentru a face “faţă angrenajelor de război utilizate de către reţelele” de crimă organizată şi traficanţii de droguri.

“Nu serveşte la nimic să trimiţi o maşină a poliţei pentru a opri dealerii. Când zece dintre ei sunt arestaţi, alţi zece preiau ştafeta. Este ca şi cum ai combate un muşuroi”, a subliniat ea.

“Iese din discuţie ca armata să răspundă acestor drame şi crime. Nu există inamic intern”, i-a răspuns ministrul de Interne Manuel Valls.

Ministrul Apărării Jean-Yves Le Drian a confirmat că o participare a armatei “nu este în nici un caz luată în calcul”.

Valls a îndemnat la “un răspuns global, în profunzime şi deosebit de putenic” împotriva infracţionalităţii. “Acest oraş, al doilea (cel mai important) oraş al Franţei, are nevoie de susţinerea şi protecţia statului”, a declarat el.

Primarul Marsiliei în ultimii 17 ani, Jean-Claude Gaudin, un senator de dreapta, a apreciat că oraşul are “nevoie de întăriri de poliţie” şi nu “de un apel la război civil”.

“Să moblizezi armata în faţa unui banditism nu este în niciun caz o soluţie. Populaţia acestor oraşe va percepe acest lucru ca pe un veritabil apel la război civil!”, a subliniat Gaudin, în vârstă de 72 de ani.

Armata nu a intervenit niciodată în istoria recentă în Franţa pentru menţinerea ordinii în cartierele care se confruntă cu probleme, nici în mai 1968 şi nici în timpul revoltelor urbane din noiembrie 2005.

Tânărul ucis miercuri seara, Walid Marzouki, a fost suspectat în special în cazuri legate de traficul de droguri. El a fost ciuruit de gloanţe pe când circula la bordul unui autoturism condus de către o tânără, care a supravieţuit miraculos, potrivit Procurorului Republicii Jacques Dallest.

Sâmbătă seara, un bărbat în vârstă de 25 de ani, care tocmai ieşise de la închisoare, a decedat la spital după ce a fost grav rănit prin împuşcare.

Situaţia nu este nouă. De trei ani, vizite ale unor miniştri de Interne s-au succedat fără să ofere o soluţie împotriva creşterii infracţionalităţii în cartierele populare ale acestui mare port mediteranean, care se confruntă cu un şomaj endemic.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »