Victor Bratu
Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Citeste mai departe »
De Mariana Bechir | 10.5.2016 .
Reprezentanți ai KazMunayGas vor fi audiați marți de procurorii DIICOT în cel de-al doilea dosar Rompetrol, în care s-a pus sechestru pe mai multe acțiuni și imobile pentru acoperirea prejudiciului de aproape 700 milioane de euro – 1.724.168.825 lei, 290.786.616 USD și 34.941.924 de euro.
DIICOT a anunțat luni continuarea urmăririi penale față de 14 suspecți în acest dosar și instituirea mai multor măsuri asiguratorii necesare în vedea rcuperării pagubei și a confiscării extinse, în cazul unui verdict nefavorabil inculpaților:
Printre proprietățile puse sub sechestru se numără rafinăria Petromidia și benzinăriile acestei companii.
Ancheta datează de la începutul anului 2006 și are ca obiect investigarea privatizării frauduloase a Rompetrol. Dosarul a fost disjuns din cel în care a fost cercetat și Dinu Patriciu, care a decedat înainte de verdictul final.
Compania kazahă a emis luni în comunicat în care atrage atenția că, “atât KMG, cât și KMGI nu au fost informate oficial de existenţa unor investigaţii precum cele menţionate astăzi în comunicatul de presă al D.I.I.C.O.T. (referitoare la activităţi din perioada 1998-2003) la momentul achiziției acțiunilor The Rompetrol Group NV (în 2007)”.
Firma mai menționează:
Dosarul Rompetrol 2 ar putea întârzia cumpărarea de către chinezii de la CEFC a 51% din acțiunile KMGI, fostul Rompetrol Group.
Astfel, conform acordului semnat la data de 7 aprilie 2016 între CEFC și kazahii de la KazMunaiGaz, “CEFC China va achiziționa 51% din acțiunile Rompetrol cu 680 milioane de dolari, după care cele două părți își vor integra resursele pentru o explorare comună a piețelor internaționale de petrol și gaze”.
”Ele vor face, de asemenea, investiții strategice în sectorul energetic prin intermediul KMGI și vor pune bazele unui fond de investiții și dezvoltare în energie, vor achiziționa mai multe benzinării la nivel global (…). În următorii cinci ani, cel puțin 3 miliarde de dolari vor fi investite în proiecte în linie cu țintele strategice ale companiei. KMGI va continua să primească suport din partea Guvernului kazah și a KMG, cea din urmă promițând să asigure cel puțin 125 de milioane de tone de țiței brut pentru KMGI în următorii 15 ani după achiziție”, potrivit unui comunicat al companiei chineze.
Anul trecut, Guvernul Victor Ponta a aprobat Hotărârea nr. 626/2015 pentru aprobarea strategiei de privatizare a unei cote de 26,6959% din participaţia deţinută de statul român la Societatea “Rompetrol Rafinare” – S.A. Constanţa.
Măsura a fost inclusă în Memorandumul semnat cu compania kazahă KazMunaiGaz, document ce prevede vânzarea prin licitaţie cu strigare a acestui pachet de acţiuni pentru suma minimă de 200 de milioane de dolari, precum şi participarea la un fond comun de investiţii de un miliard de dolari.
La finalul anului trecut, când au apărut informaţiile că holdingul kazah KazMunayGas International ar putea fi preluat de CEFC China Energy Company Limited, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, comunica: “Decizia de vânzare a unui pachet majoritar de acţiuni din compania KMG International aparţine strict statului kazah.
Din datele deţinute până în acest moment, în cazul unei astfel de preluări, forma de acţionariat a societăţii Rompetrol Rafinare rămâne neschimbată. Ministerul Energiei urmăreşte cu mare atenţie îndeplinirea tuturor obligaţiilor asumate de KMG Internaţional, în raport cu statul român”.
Fostul ministru al Energiei Răzvan Nicolescu declara că tranzacţia ar avea nevoie de acordul Comisiei Europene
Suma de 1 miliard dolari USD este menționată în subcapitolul 2.3 al Memorandumului aprobat în 2014 prin HG: „Durata investiţională: până la 7 ani. Pe durata celor 7 ani se estimează investiţii de aproximativ 1 miliard, în funcţie de condiţiile pieţei.”
Cât despre tipul de proiecte care ar putea face obiectul investiţiilor kazahe, în Memorandul scrie: „Selecţia se va realiza de către TRG, în baza unor considerente economice solide, în conformitate cu politicile TRG în materie de investiţii.”
Adică:
1998– FPS îi vinde lui Dinu Patriciu rafinăria Rompetrol pentru 50,5 milioane dolari. Rompetrol se angaja sa preia datoriile către stat ale combinatului petrochimic, în valoare de 340 de milioane de dolari, şi să investească alte 225 de milioane de dolari în modernizarea rafinăriei.
2003– Guvernul Năstase reglementează subscrierea integrală de către statul român a tututor obligaţiunilor Rompetrol Rafinare (RRC) rezultate din conversia unei creanţe a rafinăriei Petromidia, în valoare totală de 760 de milioane de dolari.
2007– Dinu Patriciu vinde afacerea companiei KazMunaiGaz, pentru 2,7 miliarde de dolari.
2010– Rompetrol majorează capitalul, apoi converteşte datoria rămasă într-un pachet de 44,6% din acţiuni, statul pierzând în acest fel pachetul majoritar. ANAF dă în jdecată Rompetrol, reclamând recuperarea unei datori de 570,3 milioane euro.
2013- Ministerul Economiei semnează un Memorandum de înţelegere cu KazMunaiGaz. În esenţă, statului român vinde pentru 200 milioane dolari pachetul minoritar de acţiuni deţinut la Rompetrol Rafinare.