Mariana Bechir
Caniculă în Europa: Recorduri de temperatură sunt așteptate zilele viitoare

Citeste mai departe »
De Paula Safta | 6.2.2012 .
Niciodată subiectul pedofiliei nu a fost atins în acest mod în cadrul Clerului de către Biserica Catolică, scrie Le Monde.
Vaticanul găzduieşte astfel, începând de luni, o reuniune inedită, din care fac parte o sută de reprezentanţi ai episcopiilor lumii întregi şi aproape treizeci de responsabili ai congregaţiilor religioase, pentru a ameliora prevenirea şi gestiunea abuzurilor sexuale comise de către călugări şi preoţi împotriva minorilor sau asupra adulţilor vulnerabili.
Pe timpul celor trei zile de reuniune, reprezentanţii vor aborda teme precum internetul şi pornografia sau conduita sexuală rea a preoţilor, care vin în urma scandalurilor din anii precedenţi din Irlanda, Belgia, Germania sau Olanda. În cadrul reuniunii, se doreşte favorizarea transparenţei în ceea ce priveşte tăcerea adoptată de către Biserică pe marginea acestor subiecte, tocmai de aceea printre discursuri se va regăsi şi cel al unei victime din Irlanda, violată de un preot în timpul copilăriei.
După zeci de ani de tăcere, Biserica Catolică, sub impulsul lui Benedict al XVI-lea, a recunoscut anumite încălcări de drepturi în ceea ce priveşte astfel de situaţii, iar în mai 2011, Vaticanul a dat episcopiilor un an pentru a stabili regulile pentru lipta împotriva pedofiliei. Cu toate acestea, după scrie presa franceză, Biserica nu este aproape de realizarea scopului său “purificator”.