Reuniunea cvadrilaterală România-Bulgaria-Grecia-Serbia: Declarația comună

De Alexandra Pele | 31.3.2019 .

Premierul Viorica Dăncilă și omologii din Grecia, Bulgaria şi Serbia au semnat vineri o declaraţie comună, în cadrul reuniunii cvadrilaterale la Palatul Snagov.

Documentul prevede angajamentul statelor în cooperarea bilaterală şi extinderea UE prin sprijinirea aderării Serbiei.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, declaraţia comună prevede păstrarea şi promovarea valorilor europene statul de drept, justiţia şi drepturile fundamentale şi dreptul la proprietate privată.

De asemenea, documentul subliniază angajamentul sporit al UE pentru Balcanii de Vest, precum şi extinderea Uniunii.

Textul declarației comune:

Declarăm cu această importantă ocazie că:

Suntem de acord că procesul de extindere, o prioritate proeminentă a Preşedinţiei române a Consiliului UE, ca şi a Preşedinţiilor anterioare ale R. Bulgare şi R. Elene rămâne o oportunitate de a demonstra, încă o dată, puterea de transformare a UE, într-o perioadă în care Uniunea se confruntă cu provocări dificile.

În ceea ce priveşte procesul de extindere, progresul pe calea europeană este un proces obiectiv şi bazat pe merite proprii, care depinde de rezultatele concrete obţinute de fiecare stat în parte, cu o prioritate absolută pentru statul de drept, justiţie şi drepturile fundamentale, inclusiv drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale şi dreptul la proprietate privată.

Decişi că, la un an de la publicarea Pachetului Extindere din 2018, care a reiterat angajamentul sporit al UE pentru Balcanii de Vest şi o perspectivă credibilă de extindere, eforturile noastre comune se concentrează pe transformarea anului 2019 într-unul al rezultatelor concrete, în conformitate cu angajamentele asumate şi cu principiul meritelor proprii.

O Europă puternică, unită şi coezivă este în interesul statelor membre actuale şi viitoare. În dezbaterea curentă privind viitorul Uniunii, susţinem o perspectivă constructivă, orientată spre viitor şi un angajament continuu faţă de procesul de extindere.

Viitorul Europei şi obiectivul de a consolida rolul UE ca actor global sunt strâns legate de capacitatea UE de a promova stabilitatea şi prosperitatea în vecinătatea sa imediată.

Salutăm Tratatul de prietenie, bună vecinătate şi cooperare între Republica Bulgaria şi Republica Macedonia de Nord, care oferă o bază bună pentru consolidarea relaţiilor bilaterale dintre cele două ţări.

Felicităm Republica Elenă şi Republica Macedonia de Nord pentru soluţionarea disputei istorice în privinţa numelui constituţional, prin adoptarea Acordului de la Prespa, un exemplu de reconciliere pentru regiune şi de soluţionare a problemelor în spirit european.

România, Republica Bulgaria şi Republica Elenă salută eforturile şi progresele înregistrate de guvernul sârb în procesul de aderare la UE şi încurajează Serbia să menţină ritmul reformelor şi să asigure sustenabilitatea şi ireversibilitatea acestora. Cele trei state membre ale UE vor continua să împărtăşească cu Serbia propria lor experienţă în ceea ce priveşte procesul de aderare şi să transfere expertiza necesară pentru un proces de negociere reuşit.

Acordăm o importanţă deosebită continuării dezvoltării cooperării regionale şi transfrontaliere între statele noastre, cu scopul de a consolida coeziunea teritorială a regiunilor de frontieră, competitivitatea şi sustenabilitatea acestora, prin proiecte reciproc avantajoase.

Reafirmăm sprijinul nostru pentru proiecte regionale de interes comun, în special în domeniul transporturilor, al energiei, al tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, precum şi al tineretului şi sportului, pentru a promova dezvoltarea şi conectivitatea de ansamblu a regiunii.

Vom continua eforturile noastre în direcţia dezvoltării rutelor de transport dintre statele noastre şi extinderea reţelei TEN-T în Europa de Sud-Est, cu un accent special pe coridoarele de transport Vest-Est şi Nord-Sud.

Subliniem importanţa unei abordări macro-regionale, care să stimuleze creşterea economică şi crearea de locuri de muncă, inclusiv în cadrul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (EUSDR), a Iniţiativei celor Trei Mări (I3M) şi a Strategiei UE pentru Regiunea Adriatică şi Ionică (EUSAIR). În acest sens, actuala Preşedinţie română a Strategiei UE pentru regiunea Dunării şi a Consiliului UE, precum şi Preşedinţia bulgară în exerciţiu a OCEMN, împreună cu Grecia şi Serbia, ca membri ai EUSAIR, pot crea oportunităţi pentru conectarea regiunilor participante, prin explorarea sinergiilor dintre domeniile prioritare relevante şi avansarea de proiecte de tip economie “albastră”, atât prin utilizarea experienţei dobândite în cadrul EUSAIR şi ai celor patru piloni ai săi, cât şi cu angajamentul comun de a include în mod periodic priorităţile macro – regionale în reglementările relevante ale următorului Cadru Financiar Multianual.

Am exprimat convingerea fermă că securitatea energetică trebuie consolidată atât la nivel european cât şi regional, ca prioritate majoră pentru statele noastre şi pentru Uniunea Europeană. Acordăm importanţă deosebită dezvoltării interconectărilor de gaze între statele noastre, inclusiv Coridorul Vertical, şi a operaţionalizării Inter-conectorului de gaz Grecia-Bulgaria, Inter-conectorului de gaz
Bulgaria-România, Inter-conectorului de gaz Bulgaria-Serbia, Inter-conectorului România-Serbia, ca elemente-cheie în ansamblul securităţii energetice europene şi de natură să contribuie la implementarea Uniunii Energiei.

Vom continua eforturile comune pentru diversificarea surselor, rutelor şi furnizorilor în direcţia dezvoltării proiectelor agreate de comun acord în materie de infrastructură de gaze şi electricitate în cadrul oferit de Grupul pentru conectarea reţelelor de gaze naturale din Europa Centrală şi de Sud-Est (CESEC) şi de Comunitatea Energiei.

Am convenit să analizăm modalităţile de stabilire a unei Grupări Europene de Cooperare Teritorială (EGTC), în vederea promovării cooperării în Europa de Sud-Est.

Am convenit să continuăm activităţile în vederea elaborării candidaturii noastre comune pentru găzduirea unor viitoare evenimente sportive, prin înfiinţarea Comitetelor Preliminare de Organizare şi avansarea cooperării tehnice în acest format.

Am încredinţat autorităţilor competente din statele noastre sarcina de a pregăti propuneri care să vizeze dezvoltarea dialogului la nivel sectorial în toate domeniile de interes comun. În acest sens, vor fi înfiinţate Grupuri de lucru care vor pregăti avansarea cooperării la nivel concret.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »