Reuters: Emmanuel Macron vine în România ca să discute măsuri stricte privind dumpingul social

De Victor Bratu | 7.8.2017 .

Emmanuel Macron se va afla în România pe 24 august, anunță Adminsitrația Prezidențială.
Reuters scrie că este vorba de un turneu în câteva state central-estice în care președintele francez va ridica problema dumpingului social. 

Dumpingul social se referă la forța de muncă ieftină din fostele state comuniste care intră în piața franceză a muncii.

“La invitaţia Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, Preşedintele Republicii Franceze, domnul Emmanuel Macron, va efectua, în data de 24 august a.c., o vizită în România.

Discuţiile care vor avea loc la Palatul Cotroceni se vor concentra pe dezvoltarea şi aprofundarea relaţiei bilaterale de Parteneriat Strategic, precum şi pe principalele subiecte aflate pe agenda europeană, internaţională şi de securitate. La finalul întrevederii cei doi Preşedinţi vor susţine o conferinţă de presă comună”, anunţă Administraţia Prezidenţială.

Reuters scrie că președintele francez se va afla, în perioada 23 – 25 august, într-o vizită oficială în Austria, România și Bulgaria, iar în timpul discuțiilor cu reprezentanții statelor din Europa Centrală și de Est va face presiuni pentru reglementări care să-i protejeze pe muncitorii francezi de ceea ce ei consideră a fi o concurență neloială din partea forței ieftine de muncă din statele foste comuniste.

Emmanuel Macron a avertizat Comisia Europeană că sprijinul pentru Uniune se erodează și din cauza acestor muncitori ieftini veniți în Occident și a cerut executivului comunitar măsuri suplimentare pentru a reduce afluxul de lucrători est-europeni.

Situația a adâncit divizarea est-vest în UE și a devenit una dintre temele importante ale noului președinte francez.

El a mai abordat această problemă cu președintele Klaus Iohannis, când s-au întâlnit în marja reuniunii Consiliului European din 23 iunie.

“Doreşte să colaboreze cu noi, am arătat toată deschiderea pe acest dosar (al directivei europene privind detașarea muncitorilor – n. red.)…  Trebuie să găsim soluţii care satisfac şi o parte şi cealaltă. Nu are rost să ne ascundem după deget şi să rămână fiecare pe poziţia lui. Trebuie discutat, trebuie negociat, trebuie soluţionată chestiunea”, spunea în iunie președintele Iohannis.

Reglementările actuale permit, de exemplu, ca un șofer de camion din Bulgaria sau un zidar din Lituania să poată lucra pentru o perioadă limitată de timp în Franța având salarii la nivelul celor din Europa de Est, deseori sub nivelul minim garantat în Europa Occidentală.

Polonia, Ungaria, Slovacia și Cehia susțin că ar trebui să li se permită să concureze cu prețuri mai scăzute — așa cum mai multe state d

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »