România pierde competiția pentru un loc în Consiliul de Securitate ONU. Scuza MAE: campania a început prea târziu

De Mariana Bechir | 8.6.2019 .

România a pierdut în fața Estoniei la votul final pentru ocuparea poziției de membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU, în perioada 2020-2021.

Estonia a câştigat, vineri, runda decisivă din Adunarea Generală a ONU cu 132 de voturi, în timp ce România a fost susţinută de doar 58 de ţări, potrivit Mediafax.

Președintele Klaus Iohannis „a luat notă cu regret că România nu a fost aleasă (…) în ciuda demersurilor diplomației române”, dar a acuzat „o serie de declaraţii politice nediplomatice, iresponsabile şi contraproductive, contrare unor poziţii tradiţionale de politică externă ale statului, formulate fără mandat şi în afara competenţelor lor de unii reprezentanţi de nivel înalt ai autorităţilor române”, potrivit unui comunicat al Președinției.

Șeful statului s-a referit la pierderea voturilor statelor arabe, după declarațiile premierului Dăncilă și ale liderului PSD LIviu Dragnea privind mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim. 

Declarațiile politice incriminate „au condus la alienarea sprijinului deja exprimat de unele state partenere şi la reticenţă faţă de candidatura României. Eforturile diplomatice depuse au fost, astfel, boicotate, fiind creată impresia, eronată pe fond, a unei lipse de predictibilitate a României faţă de dosare de politică externă importante, sensibile şi complexe”, mai spune comunicatul Președinției.

La rândul său, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) explică nereușita spunând că „România s-a angajat mai târziu în această campanie, practic din 2017, din dorința de a contribui la întărirea rolului unic al ONU”(…), spune comunicatul MAE.

Miza

Reputația și forța diplomatică a unei țări la nivel mondial se confirm înclusiv prin alegerea în Consiliul de Securitate ONU, în rândul membrilor nepermanenți, care se alătură membrilor permanenți, cele cinci mari puteri, care au și drept de veto la votarea rezoluțiilor: SUA, Rusia, Franța, Marea Britanie și China.

România a mai făcut parte din Consiliul de Securitate ONU de patru ori, în 1962 și în perioadele 1976-1977, 1990-1991 şi 2004-2005.

Potrivit MAE, în această calitate, România a iniţiat şi a participat la adoptarea unor rezoluţii referitoare, printre altele, la: pacea şi securitatea internaţională; lupta împotriva discriminării rasiale; operaţiunile de menţinere a păcii ale ONU; accelerarea progreselor în domeniul ştiinţei şi tehnologiei, pentru a menţiona doar câteva tematici.

În ultimul mandat, desfăşurat în intervalul 2004-2005, România a dovedit capacitatea de a se adapta peisajului complex şi în schimbare rapidă al provocărilor globale şi de a propune soluţii, de la un nou focus asupra diplomaţiei preventive până la reconstrucţia postconflict şi creşterea eficienţei sistemului ONU.

Reacții politice 

Liderii politici ai opoziției acuză coaliția de guvernământ că a distrus șansele României mai ales prin angajamentul de a muta ambasada în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, împotriva tradiției bunelor relații atât cu țările arabe cât și cu statul evreu, ca și în ciuda poziției diplomației UE

Rareș Bogdan (PNL):

„Asta se intampla cand prostii si nepriceputii conduc Guvernul, Senatul si Camera Deputatilor din Romania! RUSINOS si mai ales fara precedent in istoria diplomatiei romane. Inca un cadou de la repetentii si ticalosii lui Dragnea. Astia trebuie indepartati de la putere cat mai repede posibil, sunt pur si simplu o calamitate pentru tara aceasta”, a scris Rareş Bogdan, vineri, pe Facebook.

Dacian Cioloș (USR Plus):

Eșecul este rezultatul erorilor diplomatice în lanţ din ultimii trei ani, „rezultatul incompetenţei este dureros şi grav”, potrivit fostului premier și comisafr european.

„Eforturile cele mai importante, vitale, pentru a obţine astfel de poziţii strategice în sistemul internaţional se desfăşoară prin negocieri delicate, la nivel înalt – fie official, fie în culise, unde abilităţile diplomatice şi credibilitatea, recunoaşterea internaţională şi respectul faţă de cel care negociază au un rol decisiv”, a scris Dacian Cioloş, pe Facebook.

Fostul premier mai spune că Teodor Meleşcanu în loc să se ocupe de promovarea României pentru această poziţie, s-a ocupat cu blocarea votului în Diaspora la alegerile europarlamentare.

„Vedem concret cum incompetenţa, indiferenţa şi inabilitatea de a atrage respectul interlocutorilor internaţionali ne afectează direct şi ne privează de oportunităţi importante. (…). Domnul (Teodor) Meleşcanu a fost ocupat cu propria incompetenţă acasă, batjocorind milioane de români din diaspora care nu au putut să îşi exercite dreptul de vot, iar doamna prim-ministru este complet debusolată după retragerea la răcoare a şefului ei care, desigur, nu a avut niciun interes să promoveze interesele României în Consiliul de Securitate al ONU, nici dacă ar fi avut habar de acest dosar”, a completat Dacian Cioloş.

Dan Barna (USR Plus):

„România pierde oportunităţi pe bandă rulantă pe plan extern din cauza dezastrului numit PSD-ALDE. Am pierdut astăzi cursa pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU din cauza gafelor diplomatice repetate şi a minciunilor pe care Guvernul PSD-ALDE le-a livrat constant în exterior. Am reuşit chiar „peformanţa” de a pierde voturi faţă de primul tur, iar diferenţa la care ne-a învins astăzi Estonia este umilitoare”.

„Toate eforturile diplomatice, toate negocierile tehnice şi toate discuţiile la nivel bilateral şi multilateral au fost degeaba pentru că partenerii noştri externi nu mai au încredere în România condusă de PSD şi ALDE. De câte insuccese şi oportunităţi ratate pentru România mai e nevoie până să plecaţi la pensie, domnule Meleşcanu?”, a conchis Dan Barna.

Traian Băsescu:

„România a primit factura unei politici externe abulice, fără orizont, fără consistenţă, fără inteligenţă şi mai ales, fără respect pentru interesul naţional. O politică externă care ar fi mai puţin distructivă pentru România şi dacă ar fi fost condusă de nişte TRĂDĂTORI DE ŢARĂ”, a scris Traian Băsescu, vineri pe Facebook.

Am pierdut votul ţărilor arabe urmare a aventurii cu mutarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim. Nu am avut votul statelor membre UE şi NATO datorită accentelor antieuropene şi antioccidentale din discursurile lui Dragnea, Tăriceanu, Dăncilă. Nu am avut votul aliaţilor tradiţionali datorită incompetenţei şi a inactivităţii lui Meleşcanu. Votul de astăzi de la ONU este măsura exactă a respectului de care se mai bucură România pe plan international”, a mai spus fostul președinte al României.

Victor Ponta (Pro România):

„Cand Liviu Dragnea a anunțat că mutăm Ambasada României la Ierusalim am pierdut imediat 50 de voturi ! Când Viorica Dăncilă a mers la Washington și a susținut acestă idee a lui Liviu Dragnea am mai pierdut și sprijinul tarilor din Uniunea Europeana! Când Teodor Melescanu a acceptat această decizie politică (deși știa că este greșita) am pierdut definitiv! Trebuie să înțelegem faptul că greșelile grave ale câtorva politicieni aduc prejudicii colosale României și românilor! Poate luăm măsuri ca așa ceva să nu se mai repete niciodată! Sau ne mulțumim să spunem că “Dragnea a fost de vină” și cu asta basta?!?”, a comentat Victor Ponta pe Facebook.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »