România, una din țările europene cu cei mai mulți fumători pasivi. În 2014

De Mariana Bechir | 8.12.2016 .

România era în anul 2014 unul dintre statele UE cu cei mai mulți fumători pasivi – în timp ce media europeană se situa la 21,6%, adică una din 5 persoane de peste 15 ani inspira fumul altora, zilnic, procentul din țara noastră se situa la 37,6% – un locuitor din 3, potrivit Eurostat.

Ne depășeau la acest indicator doar trei state, toate din Balcani – Grecia (aproape doi din trei locuitori – 64,2%), Croația (aproape unul din doi rezidenți -44,7%) și Bulgaria (40,5%).

Toate procentele sunt raportări la categoria de vârstă a celor peste 15 ani, inclusiv.

fumatori-pasivi-2014-ue-1

Datele Eurostat nu sunt însă complete, fiindcă se referă doar la persoanele cu vârsta de peste 15 ani, inclusiv.

Adică, nu sunt contabilizați fumătorii pasivi sub 15 ani, în condițiile în care copiii sunt cel mai afectați de fumătorii din jurul lor, în special de părinți.

Ponderile cele mai mici de persoane obligate să inhaleze fumul altora erau, în 2014, în Suedia (5,9%), Finlanda (6,3%), Portugalia (8,6%) și Ungaria (9,9%).

SItuația din România se va schimba radical, probabil, după ce anul acesta a fost introdusă așa-numita Lege împotriva fumatului.

(Citiți și: Legea interzicerii fumatului în locuri publice e constituțională: închisoarea e singurul spațiu închis în care se poate fuma)

Cei mai mulți fumători, în Bulgaria și Grecia

Aceeași statistică Eurostat mai spune că erau fumători 19,2% din cetățenii europeni peste 15 ani, în anul 2014.

fumatori-ue-1

Bulgaria avea cei mai mulți fumători (34,7% din populația peste 15 ani), urmată fiind de Grecia (32,7%).

La polul opus se aflau Suedia (16,7%), Marea Britanie (17,2%) și Finlanda (19,3%), Portugal (20.0%).

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »