Rudele politice ale lui J.C. Juncker nu au căzut de acord pe candidatura acestuia la președinția CE

De Anne-Marie Blajan | 18.6.2014 .

Premierii de centru-dreapta ai Germaniei, Marii Britanii şi Olandei au participat la un summit iniţiat de omologul lor suedez, Fredrick Reifeld, la reşedinţa de vară a acestuia, din apropierea capitalei Stockholm. Scopul declarat al reuniunii, care a avut loc luni şi marţi, a fost de a se pune de acord asupra agendei europene pentru următorii cinci ani.

Întânirea celor patru lideri a avut însă pe agendă şi candidatura lui Jean Claude Juncker la preşedinţia Comisiei Europene. Angela Merkel a reafirmat susţinerea sa pentru candidatul din Luxemburg al familiei PPE.

„Am spus că, pentru mine, Jean-Claude Juncker este candidatul pentru postul de preşedinte al comisiei şi că vreau ca el să fie preşedintele Comisiei”, a spus cacelarul german la conferinţa de presă organizată marţi la reşedinţa de vară a premierul Reifeld.

Nici acesta, nici Mark Rutte, omologul său olandez, nu s-au pronunţat clar nici în privinţa opoziţiei, dar nici în cea a susţinerii politicianului din Luxemburg. Ei au preferat să spună că s-au discutat politicile şi priorităţile pentru următorii cinci ani, nu persoane.

“Am căzut de acord că priorităţile politicilor noastre viitoare trebuie decise înainte să decidem numirile pentru diferitele poziţii de top din UE”, a insistat premierul Suediei, Fredrick Reinfeld.

Pe de altă parte, Mark Rutte a atras atenţia că faptul că fiecare familie politică a avut un candidat anunţat dinainte pentru preşedinţia Comisiei Europene nu înseamnă automat că şi Consiliul îl va nominaliza pentru această poziţie.

Marea Britanie, Suedia şi Olanda sunt purtătorii de stindard ai campaniei anti-Junker. Lor li se alătură Ungaria, Franţa şi Italia, dar faptul că liderii socialişti a ultimelor două ţări i se opun nu e surprinzător.

Argumentele opozanţilor luxemburghezului se referă la faptul că Jean Claude Juncker vrea o integrare politică a UE, în timp ce ei oricum consideră că Bruxelles-ul este “prea intruziv” şi “prea autoritar”.

David Cameron a arătat că are susţinerea tuturor partidelor politice din Regatul Unit, iar Ed Milliband, liderul opoziţiei laburiste, a arătat clar asta.

Pe de altă parte, discuţiile de la Harpsund  au confirmat că lupta este inter-instituţională, mai degrabă decât politică.

David Cameron crede că liderii UE şi nu Parlamentul European trebuie să nominalizeze candidatul pentru preşedinţia Comisiei. Sunt şefi de stat şi de guvern legitimaţi prin votul cetăţenilor ţărilor lor, a argumentat  el din nou, spre deosebire de Spitzenkandidat, care nu au fost aleşi legitim, in ciuda voturilor obţinute de familia lor politică.

Şi premierul Fredick Reinfeld a respins ideea unui rol mai puternic al Parlamentului European: “În principiu, ne displace ideea unor candidaţi au diferitelor partide, pentru că noi credem că schimbă echilibrul între instituţii şi modul în care este gândit tratatul de la Lisabona”.

Opoziţia faţă de candidatul PPE pentru preşedinţia Comisiei Europene continuă şi, în ciuda susţinerii oficiale a Angelei Merkel, există opinii că nu ar respinge o variantă de compromis.

Herman Van Rompuy trebuie să vină cu o soluţie la summit-ul de la sfârşitul acestei luni. Grupul de lideri opuşi lui Jean Claude Juncker – considerat din vechea gardă – nu este neapărat favorabil celorlalţi doi competitori, Martin Schulz şi Guy Verhofstadt. Tocmai de aceea variantele alternative, precum Christine Lagarde sau Jyrki Katainen nu sunt de exclus.

Citiţi şi:

Jean-Claude Juncker : “Nu voi cere în genunchi Marii Britanii să mă susţină”

Mersul pe sârmă al Angelei Merkel privind preşedinţia CE: sprijin deschis pentru J.C. Juncker, lobby secret pentru Christine Lagarde

Negocieri la Bruxelles – Liderii grupurilor politice din PE au stabilit ca J.C. Juncker să formeze majoritatea parlamentară. Liderii statelor UE discută şefia Comisiei Europene

Luptă interinstituţională la Bruxelles: liderii statelor nu au acceptat propunerea PE de a-l desemna pe JC Junkers să formeze majoritatea. Germania îl susține, dar vrea ceva și pentru Martin Schulz

 

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »