Victor Bratu
Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Citeste mai departe »
De Elena Poenaru | 22.8.2013 .
Şefa politicii externe a UE, Catherine Ashton, s-a oferit să meargă din nou în Egipt, pentru a media o soluţie poliică la criza din ţară, scrie BBC.
“I-am spus ministrului egiptean de Externe, în weekend, că sunt mai mult decât dispusă să merg înapoi în Egipt, dacă ei doresc acest lucru”, a spus ea.
Ashton a făcut aceste declaraţii jurnaliştilor de la Bruxelles, înaintea unei reuniuni extraordinare a miniştrilor de Externe ai UE.
Violenţele din Egipt au făcut pentru 900 de morţi, săptămâna trecută.
La reuniunea de miercuri, miniştrii vor lua în considerare paşii pe care ar putea să-i facă UE în relaţiile cu Egiptul.
Ashton a spus că ţările membre va trebui să echilibreze nevoia de acorda, în continuare, sprijin financiar poporului egiptean cu îngrijorările legate de situaţia politică din ţară.
“Există o mare îngrijorare legată de actele de violenţă” între ţările UE, a spus Ashton, dar statele membre recunosc şi nevoia de a sprijini forţele democrate din ţară”, a mai precizat oficialul european.
Câteva state UE – Danemarca, de pildă – ţi-au anulat deja proiectele de ajutorare a Egiptului sau au anulat diverse burse pentru această ţară, în ultimele zile.
Germania a anunţat că proiectele sale de ajutorare a săracilor, care sunt deja în desfăşurare, vor continua, dar, deocamdată, nu va mai exista o finanţare pentru guvernul de la Cairo.
Marea Britanie şi-a suspendat proiectele pentru forţele de securitate egiptene şi a revocat câteva licenţe de export. Alte ţări au stopat, de asemenea, sprijinul pentru armată.
UE se teme să facă orice gest care ar rezulta în pierderea influenţei pe care o are încă asupra tuturor părţilor implicate în conflictul din Egipt.
Ashton a fost în Egipt în iulie, când i s-a permis să-l viziteze pe fostul preşedinte Mohamed Mursi. Ea a spus că UE lucrează la măsuri de “creştere a încrederii în rândul diferitelor grupări din Egipt, din spectrul politic, pentru a încerca să susţină o soluţie politică”.