Victor Bratu
Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Citeste mai departe »
De Elena Poenaru | 7.2.2013 .
Slovenia şi Croaţia se apropie de rezolvarea unui diferend care durează de 20 de ani şi va încerca să finalizeze un acord în următoarele săptămâni, astfel încât Croaţia să poată deveni membră a UE la 1 iulie, aşa cum e planificat, relatează Reuters.
“După întâlnirea de azi cred că suntem pe drumul cel bun…Am clarificat aspectele la nivel de experţi şi acum căutăm soluţii politice”, a spus ministrul sloven de externe, Karl Erjavec, la finalul unei reuniuni de şase ore cu omologul său croat, Vesna Pusici.
Zagrebul a încheiat negocierile de aderare la UE în iunie 2011, dar nu poate să se integreze pe deplin în Uniune, până când tratatul nu va fi ratificat de toate cele 27 de state membre. Slovenia, aflată într-ocriză economică şi guvernamnetală., este singurul membru UE care nu a început procesul de ratificare.
Pusici a precizat că o nouă întâlnire a fost programată în capitala Croaţiei în 19 februarie, cu doar trei zile înainte ca Erjavec şi partidul său să părăsească guvernul sloven, care deja a pierdut majoritatea din parlament.
Până acum, Slovenia a amânat ratificarea tratatului de aderare la UE al Croaţiei din cauza unei dispute asupra Băncii slovene Ljubljanska, care s-a închis în 1991, când cele două ţări şi-au declarat independenţa de Iugoslavia, fără să ramburseze banii deponenţilor croaţi.
Dacă nu se ajunge la o înţelegere până când Erjavec va demisiona, procesul va fi amânat.
Guvernul de la Ljubljana, care trebuie să-i numească un succesor premierului, riscă să se prăbuşească, după ce două partide mici din coaliţie au părăsit executivul luna aceasta şi sunt posibile alegeri anticipate.