Sondaj: Europenii şi-au pierdut încrederea în UE, dar nu şi în moneda unică

De Elena Poenaru | 30.5.2012 .

Susţinerea pentru integrarea europeană a scăzut foarte mult, în întreaga Uniune Europeană, de când a început criza datoriilor, relevă un sondaj dat publicităţii ieri. Cu toate acestea, puţini dintre europeni cred că e necesar să se renunţe la moneda unică, iar grecii se numără printre cei care doresc păstrarea ei.

Tot mai mulţi europeni din Marea Britanie, Franţa, Spania, Italia, Cehia, Polonia sau Grecia spun că integrarea în UE le-a slăbit economiile şi se întreabă dacă aderarea a fost un lucru bun, potrivit studiului realizat de ONG-ul american Pew Research Centre, citat de EurActiv.

Doar în Germania entuziasmul legat de UE a crescut din 2009 până acum – 65% dintre nemţi considerând că integrarea europeană este un lucru pozitiv, cu 2% mai mult decât în studiul realizat de acelaşi institut de cercetare în urmă cu 3 ani.

Circa 54% dintre spanioli pun la îndoială beneficiile aduse de integrarea europeană, dar nu susţin şi renunţarea la moneda euro. Deşi trăiesc o a doua recesiune în doar trei ani, 60% dintre spanioli încă susţin moneda unică, ceea ce demonstrează contradicţiile şi tensiunile existente în cadrul unui bloc politic şi economic creat după al doilea război mondial, cu filosofia “cea mai închegată uniune”.

În Grecia, unde alegătorii resping orice măsură de austeritate impusă de guvernanţii constrânşi de UE şi FMI, şi unde alegerile anticipate au sporit îngrijorarea legată de părăsirea zonei euro, doar 23% din populaţie susţine, totuşi, întoarcerea la drahmă. “Interesant este faptul că cei care au moneda euro vor să o păstreze”, spune Bruce Stokes, directorul proiectului privind atitudinile economice globale, de la Pew Research Centre. “Oamenii îşi dau seama că ar fi un gest de a intra în necunoscut, dacă s-ar întoarce la monedele lor naţionale”, explică expertul.

O dorinţă mai pronunţată de a renunţa la euro se poate observa în Italia, cu 40% dintre respondenţi care ar dori revenirea la lira italiană, dar majoritatea susţinând tot euro. În Marea Britanie, în schimb, 73% dintre cei care au răspuns la acest chestionar consideră că rămânerea în afara zonei euro a fost o decizie bună.

Sondajul a fost realizat în martie-aprilie, pe un eşantion de 1.000 de persoane din Germania, Franţa, Italia, Spania, Grecia, Marea Britanie, Polonia şi Cehia.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »