Spania a avut în 2011 cel mai mare număr de turişti de când a început criza

De Paula Safta | 10.1.2012 .

Spania îşi menţine numărul mare de turişti

Spania a crescut anul trecut cu 8,1% în comparaţie cu anul 2010, iar principale ţări “emitente” de turişti au fost Marea Britanie şi Germania, precizează televiziunea spaniolă RTVE.

Spania a primit aproape 56,91 de milioane de turişti străini în 2011, ceea ce înseamnă o creştere de 8,1% în comparaţie cu anul anterior, când cifra acestora a atins doar 52,6 de milioane de persoane. De asemenea, anul trecut a reprezentat cel mai bun an de când a început criza economică, iar astfel turismul spaniol s-a situat înaintea sectorului comercial şi hotelier (22%), administraţiei publice (16,9%) şi al construcţiilor (10,9%).

Ministrul Turismului spaniol, José Manuel Soria a afirmat într-o conferinţă de presă că turismul presupune 10,2% din PIB şi că este un sector dinamic, cu potenţial de creştere.

În ceea ce priveşte ţările din care vin turiştii, se păstrează pe primele două locuri Marea Britanie şi Germania, care au înregistrat creşteri de 9,1% şi respectiv 3%. De asemenea, creşte şi numărul de turişti care provin din Italia (+8,5%), Ţările Nordice (8,4%) şi Franţa (4,6%).

Anul 2011 a fost al patrulea cel mai bun an din istoria Spaniei în ce priveşte vizitele străinilor, după anul 2007, când au venit 59,2 milioane de turişti, 2006, an care a avut 58,4 milioane de străini şi anul 2008, când au sosit 57,4% milioane de turişti.

Turismul spaniol continuă să fie unul dintre puţinele sectoare în care se produc îmbunătăţiri în interiorul economiei spaniole, potrivit El Mundo.

Spania a primit până în luna noiembrie a anului trecut 53,96 de milioane de turişti, ceea ce reprezintă o îmbunătăţire de 7,7% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, după cum arată datele Ministerului Industriei, Turismului şi Comerţului.

În primele 11 luni ale anului, principalele pieţe internaţionale cu număr mari de turişti au fost Marea Britanie, cu 13 milioane, Germania, cu 8,6 milioane şi Franţa, cu 8 milioane de turişti.

În luna noiembrie s-au înregistrat mai mult de trei milioane de sosiri de turişti internaţionali, ceea ce presupune o creştere anuală de 3,6%, menţinând creşterile consecutive din fiecare din lunile anului.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »