Spania – greu: probleme la bursă şi proteste în stradă

De Elena Poenaru | 20.6.2012 .

Premierul spaniol Mariano Rajoy

Guvernul de la Madrid a fost forţat, ieri, să plătească dobânzi mari, prohibitive, pentru a putea împrumuta bani, după o nouă zi cu dificultăţi pentru zona euro. Acum apare tot mai pregnant ideea insolvenţei Spaniei, care ar putea fi cea mai mare victimă de până acum a crizei euro, după ce ţări precum Grecia, Irlanda şi Portugalia au primit împrumuturi externe.

Ţara, care are cea de-a patra mare economie din zona euro, a intrat din nou în recesiune, iar şomajul a atins 25% din populaţie, cu jumătate dintre tinerii spanioli fără loc de muncă.

Problemele de la bursă au fost dublate de cele de pe străzi, relatează Daily Mail. Cotidianul britanic citează un expert în problema datoriei publice, Nicolas Spiro, de la Strategia pentru Suveranitate Spiro, care spune: “Suntem într-o situaţie critică acum. Acesta este Rubiconul pe care nu trebuia să-l trecem niciodată. N-ar fi trebuit să se ajungă la asta. Avem de-a face cu o piaţă falimentară a obligaţiunilor de stat din Spania şi probabil şi din Italia. Este exact locul unde n-ai fi vrut să ajungă cancerul”.

Spania a plătit o dobândă de 5.07% pentru a vinde datoria pe 12 luni, ieri, în creştere de la 2,99% în urmă cu o lună, şi cel mai ridicat nivel de la lansarea monedei euro, în 1999. Obligaţiunile pe 10 ani au crescut şi ele la peste 7%, un nivel psihologic important care s-a dovedit a fi punctul fără întoarcere în cazul Greciei, Irlandei şi Portugaliei.

Circa 200 de mineri mascaţi au instalat baricade, ieri, pe principala autostradă din nordul Spaniei, informează BBC. Ei au aruncat cu bombe artizanale şi pietre în poliţişti, după săptămâni întregi de proteste în Spania, care au degenerat în violenţe. Jandarmii au răspuns trăgând în manifestanţi cu gloanţe de cauciuc şi gaze lacrimogene.

Cei 200 de mineri se aflau în grevă, protestând faţă de reducerea subvenţiilor, o măsură care sindicaliştii spun că va distruge minele şi va pune în pericol 30.000 de locuri de muncă. Nu există date despre victime în urma violenţelor din oraşul Cinera.

Mai multe oraşe din provinciile spaniole din nordul ţării, Asturias şi Leon, unde mineritul este industria principală, au fost martore la mitinguri organizat de zeci de mii de oameni, în ultimele săptămâni. Ieri, minerii mascaţi au dat foc baricadelor amplasate pe autostrăzi, blocând circulaţia în zonă. Săptămâna trecută, mai multe persoane au fost rănite în confruntările dintre poliţişti şi protestatari şi un pasager a fost grav rănit, la Gijon, după ce trenul în care se afla a lovit un buştean, despre care poliţia a spus că a fost pus pe şine de către manifestanţi.

Minele sunt dependente de ajutorul primit de la stat, iar guvernul îndatorat al Spaniei încearcă să le reducă subvenţiile de la 301 milioane de euro anual la 111 milioane de euro, o măsură care, susţin sindicaliştii, ar putea distruge întreaga industrie minieră. Autorităţile locale din Asturias au condamnat violenţele, dar au cerut Madridului să regândească planurile de reformă.

Spania se luptă cu o criză economică, declanşată de un boom imobiliar care a explodat şi are, în prezent, cea mai mare rată a şomajului din zona euro. Sâmbătă, miniştrii din ţările zonei euro au căzut de acord să acorde Spaniei un împrumut de 100 de miliarde de euro, pentru a ajuta sistemul bancar.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »