Victor Bratu
Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Citeste mai departe »
De Luminita Bogdan | 13.6.2013 .
Directorul agenției americane de spionaj apără categoric programele secrete de supraveghere a comunicațiilor în urma dezvăluirilor fostului angajat Edward Snowden, asigurând că acestea au contribuit la dejucarea a zeci de acte teroriste.
Generalul Keith Alexander (foto), directorul Agenției Naționale de Securitate (NSA), a respins, într-o audiere desfășurată miercuri seară în Senatul american, o parte dintre acuzațiile fostului consultant Snowden, care a afirmat, printre altele, că serviciile americane au accesat inclusiv corespondența electronică privată a cetățenilor.
Urmând poziția adoptată deja de administrația Barack Obama, directorul NSA a explicat că programele secrete de supraveghere a comunicațiilor sunt ‘’indispensabile’’ și cu ajutorul lor au fost dejucate “zeci de acte comploturi teroriste”, atât în Statele Unite, cât și în străinătate. El a adăugat că va da publicității săptămâna viitoare o cifră exactă a actelor teroriste dejucate și a menționat că programul PRISM de interceptare a comunicațiilor pe internet a avut un rol decisiv în 2009, în prevenirea unui plan de atentat în metroul din New York, pus la cale de un tânăr afgan, Najibullah Zazi.
Și directorul FBI, Robert Mueller, a afirmat într-o audiere la comisia din Camera Reprezentanților că programele de supraveghere ale serviciilor secrete americane sunt în conformitate cu legile SUA și respectă drepturile cetățenilor garantate de Constituție. Mueller a anunțat că Biroul Federal de Investigații a lansat o anchetă penală privindu-l pe Edward Snowden, fostul angajat al agenției aflat la originea dezvăluirilor despre programele de supraveghere a comunicațiilor dezvoltate de serviciile secrete americane.
Directorul Agenției Naționale de Securitate din SUA a avertizat, de asemenea, că dezvăluirile lui Edward Snowden au provocat “pierderi” agenției, dar și aliaților SUA, atrăgând atenția că securitatea acestor țări nu va mai fi aceeași ca în urmă cu două săptămâni.
Generalul Alexander și-a declarat, totodată, îngrijorarea în legătură cu modul în care Snowden a avut acces la informații top-secret, în condițiile în care nu avea studii de specialitate, iar experiența sa profesională în domeniu nu era foarte vastă și a asigurat că NSA a declanșat o anchetă internă pe această temă.
Presa americană a scris anterior că Snowden, în vârstă de 29 de ani, avea printre colegii săi reputația unui informatician talentat, deși nu urmase studii de specialitate. Angajat ca administrator de sistem, tânărul a avut acces nelimitat la serverele NSA cu informații secrete și, cel mai probabil, și ale altor agenții americane.
La câteva săptămâni după ce a fost angajat la Booz Allen, el a fost trimis la un stagiu de pregătire la Fort Meade, un complex militar unde se află și cartierul general al NSA, iar ulterior a fost trimis în misiune în Hawaii, de unde a plecat spre Hong Kong, după ce a trimis presei documentele secrete despre programele de supraveghere a comunicațiilor dezvoltate de serviciile americane.
În timp ce dezbaterile privind respectarea vieții private iau amploare atât la Washington, cât și în Europa, iar criticile la adresa administrației Obama pentru programele de supraveghere a comunicațiilor curg din toate părțile, Edward Snowden continuă dezvăluirile din Hong Kong.
Dintr-o locaţie secretă din Hong Kong, Snowden a declarat pentru cotidianul local South China Morning Post că NSA a lansat peste 61.000 de atacuri cibernetice la nivel global, sute de obiective ale acestora fiind în China şi Hong Kong, operaţiunile vizând în special funcţionari, studenţi şi oameni de afaceri.
“Piratăm sistemele centrale ale reţelelor, de obicei imensele routere de internet, care ne dau acces la comunicaţiile a sute de mii de calculatoare fără să fie nevoie să le piratăm pe fiecare în parte”, a explicat Snowden.
El a adăugat că a avut de mai multe ori ocazia să plece din Hong Kong, dar preferă să rămână pentru a combate guvernul american la tribunal. Snowden a asigurat că nu intenționează să plece din Kong Kong atât vreme cât nu i se va cere acest lucru.
Presa de la Beijing scrie că dezvăluirile lui Snowden vor pune la încercare relațiile dintre SUA și China, în condițiile în care Washingtonul a denunțat în mai multe rânduri spionajul cibernetic chinez.
Considerată drept una dintre posibilele destinații ale fostului consultant al NSA, China a asigurat public că nu are ‘’nicio informație de oferit” despre tânărul refugiat ân Hong Kong și a reamintit presei că asemenea altor țări, și Beijingul se confruntă cu “grave ameninţări cu atacuri informatice”.
Citește și: