Statele își updatează măsurile de securitate după atacul atacul de la Nisa, considerat o nouă provocare în lupta antiteroristă

De Mariana Bechir | 17.7.2016 .

Atentat-Nisa-Franta-CamionAtentatul de la Nisa a scos în evidență o vulnerabilitate pe care structurile de securitate din Europa au ignorat-o până acum – tactica folosirii autovehiculelor pentru a provoca victime. Cazul tunisianului Mohamed Lahouaiej-Bouhlel mai prezintă o particularitate de care strategiile antiteroriste trebuie să țină cont – radicalizarea rapidă.

Anchetatorii atacului din Nisa, în care 84 de persoane au fost ucise și peste 200 au fost rănite, nu au descoperit până acum nicio legătură a tunisianului foarte concretă cu mediile jihadiste.

Există un singur indiciu, un SMS cu textul ”Am materialul”, despre care presa nu a aflat însă cât de concludent este.

Atentatul a fost însă revendicat de gruparea jihadistă Stat Islamic, care susține că tunisianul este soldat ISIS.

Din mărturiile anturajului său reiese că ar fi vorba despre o radicaliare foarte rapidă în cazul lui Mohamed Lahouaiej Bouhlel, spune ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve.

El a mai explicat că acest caz prezintă încă un element de noutate – faptul că „indivizi sensibili la mesajul Daesh (acronimul arab al Statului Islamic – n. red.) se implică în acțiuni extrem de violente fără să fi participat neapărat la lupte, fără să fi fost neapărat antrenați” militar.

Pe de altă parte, modul de operare este nou pentru Europa. Metoda este importată din Orientul Mijlociu, unde a fost folosită prima dată în timpul războiului civil din Liban.

În Israel, unde procurarea și transportarea explozivilor este dificilă, mai mulți palestinieni au fost împușcați în ultimii ani de soldați după ce au intrat deliberat cu vehiculele în trecători.

Updatarea planurilor de protejarea a populației

Cazul Nisa a detrminat mai multe state să ia măsuri noi și să-și updateze strategiile de apărare antiteroristă.

Franța a anunțat că va angaja 12.000 de rezerviști și voluntari.

Voluntarii trebuie să aibă constituția fizică adecvată și să aibă peste 16 ani.

Contractele rezerviștilor vor fi semnate pentru 1 – 5 ani, interval în care vor fi chemați la datorie pentru cel mult două luni pe an. În situații excepționale, perioada va putea fi extinsă la șapte luni.

Autoritățile belgiene au decis și ele, a doua zi după atentat, să-și updateze măsurile de securitate astfel încât acestea să țină cont de modul de operare folosit în atacul de la Nisa, a anunțat premierul Charles Michel.

„Am fost deja atenți în trecut la ipoteza acestui tip de scenariu”, a spus el, asigurând că vor fi luate „măsuri suplimentare pentru evenimente precum festivitățile de sărbătoarea națională”, 21 iulie.

Aceste măsuri au fost stabilite  în cadrul Consiliului de securitate convocate încă de vineri.

De asemenea, în Brazilia a avut loc o întrunire de urgență pentru a modifica planurile de securitate pentru Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro (5-21 august).

“Perocedăm la o revizie finală a planului nostru pentru a vedea ce poate fi perfecționat în funcție de ce s-a întâmplat”, a explicat serviciilor de informații, Sergio Etchegoyen.

Dispozitivul de securitate va mobiliza 85.000 de membri ai forțelor de ordine – 47.000 de polițiști și 38.000 de militari, pentru a asigura protecția celor 10.500 de sportivi și oficiali, ziariști și 500.000 de turiști din lumea întreagă.

În Marea Britanie, primarul Londrei, Sadiq Khan, a declarat și el că va „trece în revistă măsurile de securitate“ din capitală.

În Spania, unde erau deja instituite măsuri speciale pentru Euro 2016 şi Turul Franţei, s-a decis întărirea “controalelor la infrastructurile de transport, în special în aeroporturi” precum şi în “zonele de afluenţă masivă”, în special “zonele turistice”.

Încă două arestări

Ancheta continuă, iar polițiștii au mai făcut duminică două arestări – doi albanezi care i-au furnizat atacatorului pistolul de calibrul 7,65 mm pe care acesta l-a folosit împotriva polițiștilor.

Bouhlel nu s-a aflat în egătură directă cu cei doi albanezi. Intermediarul este și el arestat.

Numărul persoanelor reținute în acest caz a ajuns astfel la șapte, după ce vineri a fost reținută fosta soție a tunisianului, iar sâmbătă – patru bărbați.

În atacul de joi au murit 84 de persoane, din care 10 copii, când un camion a intrat pe Promenaza Engleză din Nisa.

Alte peste 200 de persoane au fost rănite, 52 dintre acestea fiind în stare gravă.

Autorul atacului este Mohamed Laouaij Bouhlel, tunisian cu drept de rezidență în Franța, care a închiriat camionul cu care a pracurs apoi peste 2 kilometri din Promenada Engleză, în viteză și schimbând direcția pentru a face cât mai multe victime.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »