Studiu: Ce cred Milenialii despre mediul de business, dezvoltarea societății și viitorul personal

De Iulian Soare | 27.6.2018 .

Milenialii cred că liderii din business au un impact social pozitiv mai mare decât cel al liderilor politici sau religioși, potrivit studiului “Millennial Survey” 2018, realizat de Deloitte.

Studiul este fundamentat pe un sondaj realizat la nivel global în rândul Milenialilor (persoanele născute între ianuarie 1983 și decembrie 1994) și al Generației Z (cei născuți între ianuarie 1995 și decembrie 1999).

Deși liderii din business sunt cei mai apreciați, patru din 10 mileniali sunt de părere că aceștia au un impact negativ.

Aceste generații așteaptă din partea liderilor din mediul de afaceri o angajare socială mai puternică, pentru a avea un impact pozitiv asupra lumii, dar și pregătirea organizațiilor și angajațiilor pentru Revoluția Industrială 4.0.

Și milenialii și Generația Z sunt mai optimiști în ceea ce privește viitorul economic, decât în privința progresului social. Doar 43% din mileniali sunt convinși că vor fi mai fericiți decât părinții lor, un procent inferior celui înregistrat în studiul realizat anul trecut.

32% dintre mileniali se așteaptă să aibă mai puține oportunități decât generațiile anterioare în sfera vieții profesionale și a carierei, în timp ce tinerii din Generația Z se dovedesc mult mai pesimiști – 43% nu speră să aibă aceleași șanse precum părinții lor:

Ce cred Milenialii despre mediul de afaceri și Revoluția 4.0

Se remarcă o diminuare abruptă a ponderii Milenialilor care cred că marile corporații se comportă etic (48%, față de 65%, anul trecut), iar o posibilă explicație ar putea fi, menționează studiul, discrepanța dintre prioritățile lor și cele ale liderilor din business:

În opinia Milenialilor, mediul de business se concentrează pe propria agenda, mai degrabă, în loc să ia în considerare și îmbunătățirea climatului social, iar aproape două treimi dintre ei spun că firmele nu au nicio altă ambiție în afară aceleia de a face bani.

În timp ce ei cred la fel de importantă societatea, experiența de la locul de muncă le demonstrează că unii angajatori sunt interesați doar de profit, ceea ce nu permite dezvoltarea sentimentului de loialitate.

Alte rezultate ale sondajului:

  •  44% cred că liderii din business generează un impact pozitiv în societate
  • doar 19% cred că liderii politici au impact pozitiv
  • trei sferturi dintre Mileniali cred că multinaţionalele au potenţialul de a contribui la rezolvarea provocărilor economice, sociale şi de mediu
  • 43% dintre Mileniali estimează că îşi vor părăsi locurile de muncă actuale în decurs de doi ani, cu 15% în creştere faţă de anul trecut
  • 28% dintre eia vor să rămână mai mult de cinci ani la actualele locuri de muncă
  • 17% dintre Mileniali se tem că o parte sau chiar toate slujbele lor vor fi înlocuite, ca urmare a schimbărilor aduse de Industria 4.0 (a patra revoluţie industrială)
  • în cazul organizaţiilor care utilizează extensiv tehnologiile Industriei 4.0, procentul celor care se așteaptă ca joburile lor să fie înlocuite este aproape dublu.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Rusia anunță că va răspunde “proporţional” la prezenţa NATO în creştere din Marea Neagră

Rusia va răspunde “proporţional” creşterii prezenţei militare a NATO în Marea Neagră, pe care o percepe drept un atac la adresa securităţii regionale, a declarat, […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Germania va reduce la jumătate prognoza de creştere economică din 2019

Guvernul Germaniei va reduce la jumătate prognoza de creştere economică dîn 2019, ca urmare a scăderii activităţii din industrie, afectată de declinul exporturilor, potrivit unor […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Cehia vrea să introducă o taxă specială pentru multinaţionale

Guvernul ceh plănuieşte să îşi rotunjească veniturile bugetare prin introducerea unei taxe speciale pentru companiile multinaţionale, adeclarat vineri premierul Andrej Babis (foto), potrivit Reuters. Bugetele […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Serviciile secrete germane: Rusia vrea să influenţeze rezultatul scrutinului europarlamentar

Serviciile secrete din Germania avertizează că administraţia preşedintelui rus Vladimir Putin depune eforturi pentru influenţarea alegerilor europarlamentare de la sfârşitul lunii mai. Rusia acţionează prin […] ... 
Citeste mai departe »

Victor Bratu

Mike Pompeo: Turcia nu va primi avioane F-35 dacă achiziţionează sisteme S-400 din Rusia

Secretarul de Stat al SUA, Mike Pompeo, a afirmat săptămâna aceasta că Turcia nu va primi avioane invizibile de tip F-35, dacă va achiziţiona sisteme […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Abuzul momentului e de fapt un șantaj: Poștașii vor lucra gratis pentru PSD în schimbul plății unor drepturi și al ”nepolitizării” Poștei, recunoaște Matei Brătianu

Comitetul Executiv al Sindicatului Liber din Poșta Română a decis încheierea unui protocol cu PSD, document prin care factorii poștali se obligă să colecteze informații […] ... 
Citeste mai departe »

UE ar putea introduce vize pentru americanii care vor să intre în spaţiul Schengen, din 2021

Cetăţenii Statelor Unite care vor să călătorească într-unul din cele 26 de state membre ale spaţiului Schengen vor avea nevoie de viză începând din 2021. […] ... 
Citeste mai departe »

Manifestație a jurnaliștilor croați împotriva cenzurii și a presiunii exercitate prin procese

Sute de jurnalişti croaţi au manifestat în centrul Zagreb, sâmbătă, împotriva înmulţirii proceselor care vizează reprezentanţi ai acestei bresle şi care în ochii acestora echivalează cu cenzura. […] ... 
Citeste mai departe »

Eforturile Franței de a îngrădi protestele Vestelor Galbene ajută la afirmarea internațională a mișcării

Adunarea Națională a Franței a adoptat marți un proiect de lege menit să îngreuneze organizarea protestelor de stradă, care durează de săptămâni bune sub stindardul […] ... 
Citeste mai departe »

”Vestele galbene”, al zecelea weekend consecutiv de proteste la Paris

Protestatarii din mişcarea Vestelor Galbene s-au adunat sâmbătă la Paris pentru al zecelea weekend consecutiv de proteste faţă de preşedintele francez Emmanuel Macron şi guvernul […] ... 
Citeste mai departe »