Studiu/ Revenirea economică în zona euro va provoca un ‘’exod în masă” al angajaților de la companiile europene

De Iulian Soare | 7.6.2013 .

Companiile europene riscă se confrunte în următorii trei ani cu “un exod în masă al angajaţilor”, în condiţiile în care economia din zona euro îşi revine, iar forţa de lucru va fi tentată să caute noi oportunităţi, arată un studiu dat publicității de Centrul pentru Cercetări în Afaceri şi Ştiinţe Economice din Marea Britanie şi compania de consultanţă Hay Group.

Studiul atrage, de asemenea, atenția că rata de înlocuire a angajaților va crește de la 9% în 2012 la 19% în 2016. În această perioadă, în total 39 de milioane de angajaţi îşi vor părăsi locul de muncă pentru a găsi unul nou, încurajaţi de condiţiile mai bune de pe piaţa muncii, arată rezultatele studiului.

Potrivit lui Ben Hubbard, director la Hay Group, problemele economice, măsurile de austeritate ale guvernelor şi criza datoriilor din zona euro i-au descurajat până acum pe angajaţi să plece în căutarea altui loc de muncă. “Riscul ca angajaţii nemulţumiţi şi care nu-şi mai pot înăbuşi frustrările să plece este acum mai mare. În condițiile în care economiile îşi revin, iar condiţiile de pe piaţa muncii se îmbunătăţesc, aceştia vor căuta noi oportunităţi de angajare, lăsându-i pe foştii angajatori să facă faţă unor costuri de angajare mari şi deficite importante de talent”, a explicat Hubbard, citat de CNBC.

“Exodul” va avea loc în primul rând în sectorul tehnologiei informaţionale şi a comunicaţiilor, al serviciilor profesionale şi din sănătate, a mai spus Hubbard, care a adăugat că la fel de tentanți de o schimbare a locului de muncă vor fi și angajaţii din retail, odată cu creşterea cheltuielilor consumatorilor.

În acest context, Hay Group îndeamnă companiile să se pregătească de “exodul în masă” prin rezolvarea unor probleme cum ar fi compensaţiile salariale. „Aproximativ 53% dintre angajaţi consideră că sunt plătiți mai puţin decât merită, iar 43% dintre ei nu cred că angajatorul demonstrează că îi pasă de personalul său”, conchide studiul realizat de Centrul pentru Cercetări în Afaceri şi Ştiinţe Economice şi compania de consultanţă Hay Group.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »