Sudul Europei cere Nordului să achite nota de plată a migrației

De Adrian N Ionescu | 11.4.2017 .

Liderii a șapte state din sudul Europei au avertizat luni că zona Mării Mediterane se află ”sub presiunea extremă a migrației” și au cerut aplicarea- și banii pentru implementarea- unor politici europene comune, ”comprehensive”, pentru rezolvarea crizei migrației din Africa.

Șefii de state și de guverne ai Spaniei, Franței, Italiei, Greciei, Portugaliei, Ciprului și Maltei, au avansat solicitările comune prin intermediul unei declarații comune emise luni, după o a treia întâlnire informală, la Madrid.

”Politicile europene în materia migrației trebuie bazate pe responsabilitatea și solidaritatea cu acele state afectate de presiunea migrației din cauza faptului că ele constituie granițele externe ale UE”se afirmă în declarația comună citată de Politico.

În declarația comună se mai exprimă dorința de a îmbunătăți strategia europeană pe migrație prin cooperarea între statele de origine, cele de tranziție și cele de destinație și prin extinderea atribuțiilor Agenției Europene pentru Granițe și Pază de Coastă- Frontex.

Jorge Toledo, secretar de stat pentru UE al Spaniei, a declarat pentru Politico că cele mai importante obiective comune sunt aplicarea unei politici unice europene în materia migrației și necesitatea ca statele din nordul Europei ”să plătească contribuția corectă”.

”Noi constituim grupul statelor care cheltuie cel mai mult pentru controlul granițelor. Noi protejăm granițele întregii Europe, din care fac parte și statele din nord”, a afirmat Jorge Toledo.

La nivelul UE există fonduri destinate managementului controlului la frontiere, dar controlul granițelor este de competență națională. Frontex a constituit recent corpul european pentru controlul frontierelor, care va avea unele atribuții în situații de criză și care, în principal, are misiunea de a testa capacitatea unui stat de a asigura paza frontierei. În situația în care testele indică vulnerabilități semificative, Frontex poate propune ca respectiva graniță să fie securizată de agenție.

Grupul statelor din sudul Europei s-a reunit pentru prima oară în septembrie 2016, la Atena. Cele 7 state din sud au interese comune, de genul migrației sau paza frontierelor- toate, cu excepția Portugaliei având Mediterana ca una dintre frontiere, dar și agricultură sau pescuit.

Statele din sud au mai solicitat mai multă integrare economică, investiții care să reducă șomajul în regiune, dar și cooperare strânsă în domeniul Apărării.

”Ne dorim ca UE să devină un furnizor real de securitate și apărare, o forță credibilă care să poată elimina toate provocările de securitate”, mai scrie declarația comună emisă luni la Madrid.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Franța / Președintele Macron anunță ”decizii dure”, care să oprească protestele vestelor galbene

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că intenţionează să ia „decizii dure” pentru a opri protestele „vestelor galbene”. Declarația apare în urma a noi incidente […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

UE exprimă solidaritatea faţă de integritatea teritorială a Ucrainei – 5 ani de la anexarea Peninsulei Crimeea

Înaltul Reprezentant al UE pentru politică externă, Federica Mogherini (foto), exprimă într-o declaraţie solidaritatea faţă de suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, declarație emisă la […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Deutsche Bank şi Commerzbank admit public că discută fuziunea

Deutsche Bank şi Commerzbank au confirmat, duminică, pentru prima dată că discută despre o eventuală fuziune, indicând că eforturile de a combina cei mai mari […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Proteste în Balcani / Demonstrații de amploare împotriva conducerilor din Albania, Serbia şi Muntenegru

Capitalele Albaniei, Serbiei şi Muntenegrului au fost sâmbătă scena unor proteste de masă împotriva celor care se află la putere în aceste state. La Tirana, […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Alegeri prezidențiale în Slovacia – Candidatul unui partid extraparlamentar câștigă turul I

Zuzana Caputova, o activistă anticorupție fără experiență în funcții publice și membră a unui partid extraparlamentar, a câștigat clar prima rundă a alegerilor prezidențiale din […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

UE ar putea introduce vize pentru americanii care vor să intre în spaţiul Schengen, din 2021

Cetăţenii Statelor Unite care vor să călătorească într-unul din cele 26 de state membre ale spaţiului Schengen vor avea nevoie de viză începând din 2021. […] ... 
Citeste mai departe »

Manifestație a jurnaliștilor croați împotriva cenzurii și a presiunii exercitate prin procese

Sute de jurnalişti croaţi au manifestat în centrul Zagreb, sâmbătă, împotriva înmulţirii proceselor care vizează reprezentanţi ai acestei bresle şi care în ochii acestora echivalează cu cenzura. […] ... 
Citeste mai departe »

Eforturile Franței de a îngrădi protestele Vestelor Galbene ajută la afirmarea internațională a mișcării

Adunarea Națională a Franței a adoptat marți un proiect de lege menit să îngreuneze organizarea protestelor de stradă, care durează de săptămâni bune sub stindardul […] ... 
Citeste mai departe »

”Vestele galbene”, al zecelea weekend consecutiv de proteste la Paris

Protestatarii din mişcarea Vestelor Galbene s-au adunat sâmbătă la Paris pentru al zecelea weekend consecutiv de proteste faţă de preşedintele francez Emmanuel Macron şi guvernul […] ... 
Citeste mai departe »

Viorica Dăncilă, vizită-surpriză în Israel

Premierul Viorica Dăncilă s-a aflat vineri în Israel, unde s-a întâlnit cu premierul Benjamin Netanyahu. Vizita nu a fost anunțată anterior, nu apărea pe agenda Vioricăi […] ... 
Citeste mai departe »